Fotbal: Antrenorul Unai Emery (Arsenal) vânează al patrulea său trofeu în Europa League
Spaniolul Unai Emery (Arsenal Londra) atacă al patrulea său trofeu în Europa League ca antrenor, după ce ''tunarii'' s-au calificat în finala competiţiei ca urmare a victoriei din meciul retur cu Valencia (4-2) pe Mestalla, relatează EFE.
Emery a barat pentru a doua oară drumul Valenciei către finala Europa League (scor general 7-3). Prima oară în 2014, pe când antrena Sevilla FC, andaluzii au mers mai departe după un 2-0 acasă şi un 1-3 în deplasare. Primul trofeu a fost obţinut de Emery tot în 2014, când Sevilla a învins Benfica Lisabona, cu 4-2 la lovituri de departajare, iar umătoarele au venit în finale succesive pe banca andaluzilor, cu Dnipro Dnipropetrovsk (3-2) în 2015 şi Liverpool (3-1) în 2016.
În 57 de meciuri disputate de echipele lui Unai Emery în Europa League, Sevilla a pierdut cinci, iar Arsenal două. Finala Europa League 2019 dintre Arsenal Londra şi Chelsea Londra va avea loc pe 29 mai la Baku.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News