Fotbal: Algerianul Ismael Bennacer, la AC Milan pentru cinci ani
Clubul italian de fotbal AC Milan a anunţat, duminică, că l-a transferat pentru cinci ani pe mijlocaşul algerian Ismael Bennacer, fost internaţional francez sub 19 ani, care evoluează pentru naţionala Algeriei, informează AFP.
"AC Milan anunţă că a cumpărat de la Empoli FC drepturile sportive ale jucătorului Ismael Bennacer. Mijlocaşul algerian vine la clubul nostru cu titlu definitiv cu un contract pe cinci ani", a anunţat clubul milanez pe site-ul internet.
Format la Arles-Avignon, fostul internaţional de 19 ani a fost mult timp vedeta echipelor de tineret ale clubului Arsenal în perioada 2015-2017, fără să reuşească să se impună la prima echipă.
El a evoluat în sezonul trecut în Serie A, la Empoli, care l-a achiziţionat în 2017 şi a câştigat recent cu naţionala Algeriei Cupa Africii pe Naţiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News