Data publicării:

Fotbal: FC Barcelona îi retrage distincţiile acordate lui Franco în timpul dictaturii

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Adunarea generală a clubului FC Barcelona a votat duminică propunerea de retragere a distincţiilor oferite de gruparea catalană lui Francisco Franco în perioada în care Spania s-a aflat sub dictatura acestuia, informează AFP.

Cu 671 voturi pentru, 2 împotrivă şi 7 abţineri, membrii adunării generale au validat retragerea a trei distincţii acordate în 1951, 1971 şi 1974 lui Franco, generalul care a condus Spania din 1939 şi până la moartea sa, în 1975. FC Barcelona a vrut să retragă distincţiile respective încă din 2003, însă nu a putut face acest lucru, în absenţa documentaţiei adecvate, conform preşedintelui clubului, Josep Maria Bartomeu.

'Este adevărat că s-a făcut târziu, însă mai bine mai târziu decât niciodată. Acesta este şi un tribut adus taţilor şi bunicilor noştri care au suferit în timpul dictaturii', a declarat Bartomeu. Luna trecută, Curtea Supremă a Spaniei a autorizat, după o bătălie judiciară de un an, exhumarea rămăşiţelor lui Franco din mausoleul aflat în apropierea capitalei Spaniei, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel