'După părerea mea amânarea nu a fost necesară', a declarat jucătorul pentru postul de radio Cadena Ser. 'Este de bun-simţ să spunem că pe stadioanele din Spania nu există violenţă. Suntem un popor civilizat', a adăugat fundaşul central. El a amintit că 'nu s-a întâmplat nimic' când Barcelona meciul Espanyol -Villareal s-a jucat recent la Barcelona. 'Şi de ce, dacă asta trebuia să se producă înainte, nu s-ar întâmpla nimic pe 18 decembrie?', a spus Pique.
Potrivit lui, amânarea a avut ca efect 'să mărească o problemă care iniţial nu a fost o problemă'. Comitetul pentru competiţii al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) a decis săptămâna trecută ca primul El Clasico al sezonului, programat iniţial pe 26 octombrie, în cadrul etapei a 10-a din La Liga, să se dispute în ziua de 18 decembrie, pe stadionul Camp Nou.
Potrivit federaţiei, ambele cluburi au propus data de 18 decembrie Protestele violente ce au avut loc între 14 şi 18 octombrie la Barcelona şi în diverse oraşe din Catalonia s-au soldat cu circa 600 de răniţi. Manifestaţiile, paşnice după debutul lor în 2012, au degenerat în violenţe pentru prima oară după condamnarea pe 14 octombrie a liderilor separatişti, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții