Data publicării:

Fostul senator american Richard Lugar, personalitate marcantă a dezarmării, a murit din cauza unei boli neurologice rare

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Richard Lugar a fost ales senator timp de 35 de ani consectiv
Richard Lugar a fost ales senator timp de 35 de ani consectiv

Fostul senator republican Richard Lugar, personalitate marcantă a politicii externe americane şi a dezarmării nucleare vreme de 30 de ani, a murit duminică la vârsta de 87 de ani, a anunţat centrul de cercetare pe care el l-a înfiinţat după ce a părăsit Congresul, informează agenţiile internaţionale de presă.

Richard Lugar "a murit împăcat" la orele 01:44 (05:44 GMT) într-un spital din Fairfax (Virginia), la periferia Washingtonului, în urma unei polineuropatii cronice inflamatorii demielinizante, boală neurologică rară, a precizat Lugar Center într-un comunicat.

Soţia sa, Charlene, cu care Richard Lugar s-a căsătorit în urmă cu 63 de ani, şi cei patru fii ai lor împreună cu familiile i-au stat alături în timpul scurtei sale boli, precizează comunicatul.

Fost primar al oraşului Indianapolis între 1968 şi 1975, Richard Lugar a fost ales senator de Indiana pentru prima dată în 1977, apoi a fost reales în mod regulat timp de 35 de ani, până când un candidat al aripei drepte a Partidului Republican, "Tea Party", l-a eliminat din cursă în 2012. La acea vreme el avea 80 de ani şi cea mai îndelungată experienţă de senator. Richard Lugar a ocupat de două ori funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe, unde a fost extrem de activ în problemele legate de dezarmarea nucleară.

În 1992, după destrămarea Uniunii Sovietice, Richard Lugar a iniţiat, alături de senatorul democrat Sam Nunn, o lege ce facilita destructurarea armelor nucleare, biologice şi chimice în fostul bloc sovietic.

Vicepreşedintele american Mike Pence a adus duminică un omagiu unui "prieten şi mentor (...) ale cărui contribuţii la viaţa ţării (SUA) sunt nenumărate".

La rândul său, fostul preşedinte democrat Barack Obama a subliniat că "timp de 36 de ani, Richard Lugar a demonstrat că pragmatismul şi decenţa dau rezultate - nu doar la Washington, ci în întreaga lume"

Vezi și: Joe Biden, scandal de corupție. Președintele ucrainean Poroșenko, șantajat de vicepreședintele lui Obama

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel