Foştii deţinuţi politici ar putea primi daune de 300 de euro pentru fiecare zi de detenţie
Comisia juridică a Senatului a aprobat marţi raportul de admitere a unei propuneri iniţiate de mai mulţi deputaţi PNL prin care foştii deţinuţi politici vor trebui să primească despăgubiri de 300 de euro pentru fiecare zi de detenţie, însă valoarea totală nu poate depăşi 400.000 de euro.
Potrivit expunerii de motive, legea vine să corecteze o decizie a CCR prin care indemnizaţia pe care o primesc foştii deţinuţi politici se poate încadra ca "despăgubire morală" şi propune acordarea unor despăgubiri de 300 de euro pentru fiecare zi de detenţie şi 200 de euro pe zi pentru fiecare zi de măsură administrativă. Compensaţia totală nu poate depăşi 400.000 de euro.
Potrivit textului, aceste compensaţii băneşti urmează să fie acordate oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane moştenitorilor sau soţului, printr-o solicitare către instanţa competentă.
La audierile din Comisia juridică au participat trei membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, care au prezentat motivele pentru care susţin iniţiativa, explicând că, până acum, instanţele nu le-au acordat câştig de cauză pe motiv că "s-ar îmbogăţi", astfel încât singurii bani pe care îi primesc sunt indemnizaţiile.
Mai mult, aceştia au acuzat faptul că UDMR s-ar opune acestei iniţiative, atrăgându-i atenţia senatorului Gyerko Laszlo că mulţi studenţi au fost încarceraţi în anii '50 pentru că au solidarizat cu mişcările de protest din Ungaria, aşteptându-se ca acum şi UDMR să se "solidarizeze" cu doleanţele lor. Gyerko i-a asigurat pe cei trei foşti deţinuţi că el personal va susţine această iniţiativă.
Preşedintele Comisiei juridice, social-democratul Toni Greblă (foto), a atras atenţia că textul de lege mai trebuie modificat, deoarece nu poate cuprinde măsuri care sunt de competenţa instanţelor, însă a apreciat că astfel de despăgubiri trebuie acordate.
Proiectul a primit raport de admitere, urmând să fie supus plenului Senatului, în calitate de Cameră decizională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News