Data publicării:

Fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu condamnată la cinci ani de închisoare

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Curtea de Apel Constanța a pronunțat, joi seară, o sentință de condamnare la cinci ani de închisoare cu executare împotriva fostei judecătoare a Curții de Apel București (CAB), Veronica Cîrstoiu, pentru luare de mită.

Completul, condus de președintele Curții de Apel Constanța, Adriana Ispas, a pronunțat sentințele de condamnare față de cei patru inculpați acuzați de procurori pentru făptuire, complicitate, fals în înscrisuri și luare de mită, pentru înlăturarea, la 22 februarie 2012, a pedepsei primită de Dinel Staicu, în dosarul de fraudare a Băncii Internaționale a Religiilor (BIR), informează Agerpres.

Pe baza rechizitoriilor și probatoriilor formulate de procurori, Veronica Cîrstoiu a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, cinci ani de închisoare pentru trafic de influență, trei ani de închisoare pentru înșelăciune, câte un an de închisoare pentru două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și la doi ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prin contopirea celor șase pedepse Veronica Cîrstoiu a primit pedeapsa cea mai grea, de cinci ani de închisoare cu executare și doi ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor. De asemenea, instanța a dispus deducerea din pedeapsă a perioadei petrecută în arestul preventiv, de la 10 august 2013 la 2 septembrie 2014.

Magistrații au pronunțat o condamnare de doi ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influență și împotriva fiului fostei judecătoare, Florin Cergan, urmând ca din pedeapsă să fie dedus arestul preventiv de la data de 10 august 2013 la 26 iunie 2014.

În aceeași cauză a mai fost condamnat și avocatul Lucian Băgia, la doi ani de închisoare pentru trafic de influență și un an de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanța a contopit cele două pedepse aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea, de doi ani de închisoare. Curtea de Apel Constanța a suspendat, sub supraveghere, executarea acestei pedepsei, stabilind un termen de încercare de cinci ani.

Marilena Cucianu, inculpat în acest dosar, a primit trei ani de închisoare pentru complicitate la înșelăciune, un an de închisoare pentru două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și doi ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanța a contopit cele patru pedepse și i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare. Executarea pedepsei a fost suspendată, sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de cinci ani.

Veronica Cîrstoiu și Marilena Cucianu au mai fost obligate la plata în solidar a sumei de 156.351 lei despăgubiri civile către Curtea de Apel București.

Citește și: Ridzi, cerere în instanță de întrerupere a executării pedepsei

Totodată, Veronica Cîrstoiu a fost obligată și la plata sumei de 120.000 de euro obiectul luării de mită sau echivalentul în lei la data plății, instanța luând act de faptul că suma de 50.000 de euro, obiect al infracțiunii de trafic de influență, comisă de Veronica Cîrstoiu și Florin Cergan, a fost restituită DNA.

În aceeași cauză, avocatul Lucian Băgia a fost obligat să plătească suma de 350.000 de euro sau echivalentul acesteia în lei la data plății, a mai decis instanța, care a hotărât să mențină măsurile asiguratorii dispuse față de Lucian Băgia și Veronica Cîrstoiu până la recuperarea sumelor de mai sus.

De asemenea, Veronica Cîrstoiu este obligată să mai achite suma de 25.000 de lei, Florin Cergan — 20.000 de lei, Lucian Băgia — 15.0000 de lei și Marilena Cucianu — 12.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Decizia de joi a Curții de Apel Constanța nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Procurorii DNA au arătat în rechizitoriu că, în cursul lunii februarie 2012, judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit, prin intermediul avocatei Adriana Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunța, împreună cu ceilalți doi membri ai completului de judecată de la Curtea de Apel București, o soluție de admitere a contestației în anulare formulate de Dinel Staicu, în dosarul în care acesta fusese condamnat la șapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor. "Banii au fost primiți prin medierea lui Staicu Marian — fratele lui Dinel Staicu și a inculpatei Popescu Carmen Ioana. (...) În scopul menționat, anterior pronunțării deciziei, Dascălu Adriana a pretins de la Staicu Dinel suma de 2.500.000 euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 euro și, respectiv, la 1.500.000 euro. Din banii pretinși, Dascălu Adriana a primit 1.200.000 euro de la Staicu Marian, care s-a preocupat împreună cu inculpata Popescu Carmen Ioana de procurarea banilor", au arătat procurorii în actul de sesizare a instanței.

Într-un alt dosar legat tot de această cauză, Dinel Staicu a primit o condamnare definitivă de cinci de ani de închisoare pentru cumpărare de influență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel