El este unul dintre puţinii foşti responsabili bulgari de rang înalt care au fost condamnaţi. Stat membru al UE din 2007, Bulgaria este criticată în mod constant de Comisia Europeană pentru ineficienţa sistemului judiciar în combaterea corupţiei la nivel înalt.
Aceasta este a doua condamnare în cazul lui Kirtcho Kirov, în vârstă de 67 de ani, în acest dosar de corupţie pentru care el a fost deja condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare în 2015. Dar Curtea Supremă a dispus în 2016 ca acest caz să fie rejudecat.
Kirtcho Kirov a fost director al serviciului de informaţii din 2003 până în 2012. Potrivit actului acuzării, el a semnat între 2007 şi 2011 o mie de chitanţe ale unor cheltuieli inexistente pentru investigaţii care nu au avut loc niciodată.
Denunțătorul
Reclamantul a pretins că a efectuat aceste cheltuieli pentru a recruta informatori, dar aceştia, care au fost audiaţi de instanţă, au contestat că au lucrat pentru Kirov sau că au fost plătiţi.
Jumătate din bunurile generalului Kirov vor fi confiscate, a decis tribunalul la finalul unui proces care s-a desfăşurat cu uşile închise.
Generalul Kirov a declarat că va face apel. Acuzatul, apropiat al Partidului Socialist (de opoziţie), susţine că este persecutat din motive politice. El este de asemenea urmărit într-un al treilea dosar pentru dezvăluirea unui secret de stat în cursul unei emisiuni de televiziune, în 2014, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky