Fost deputat, reținut pentru furt de petrol
Fostul deputat Gabriel Bivolaru a fost reținut. El este acuzat de furt de petrol și va fi dus în instanță cu propunere de arestare preventivă. Alte nouă persoane au fost acuzate în același dosar.
Gabriel Bivolaru a fost deputat PDSR de Ialomița în perioada 1996-2000. El fost reținut de procurorii constănțeni, fiind acuzat de furt de petrol, evaziune fiscală şi spălare de bani. Descinderile au avut loc luni dimineață.
O parte dintre cei acuzați au fost prinși în flagrant. S-au folosit focuri de armă pentru oprirea lor și au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi duși în instanță cu propunere de arestare pentru 29 de zile. Gabriel Bivolaru a fost chemat la audieri și, ulterior, reținut, potrivit Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News