Data publicării:
Fost consilier al lui Donald Trump, ARESTAT
Fostul consilier al lui Donald Trump, Steve Bannon, a fost arestat la New York.
Acesta este pus sub acuzare pentru deturnare de fonduri, după ce ar fi folosit pentru uz personal bani strânşi într-un fond participativ pentru construirea zidului de la frontiera cu Mexicul.
Procurorii federali din Manhattan (New York) au anunţat că Steve Bannon este inculpat împreună cu Brian Kolfage, Andrew Badolato şi Timothy Shea pentru fraude dintr-un fond de 25 de milioane dolari colectat în cadrul campaniei denumite „Noi construim zidul".
Potrivit unor surse judiciare citate de CNN, Steve Bannon a fost arestat preventiv.
„Inculpaţii Brian Kolfage, Steve Bannon, Andrew Badolato şi Timothy Shea, alături de alte persoane au orchestrat o schemă de înşelare a sute de mii de donatori, inclusiv donatori din districtul sudic al New York-ului, în legătură cu o campanie online de colectare a fondurilor numită Noi construim zidul, prin care s-au colectat peste 25 de milioane de dolari pentru construirea unui zid la frontiera sudică a Statelor Unite", se arată în rechizitoriul elaborat de procurorii din Manhattan, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News