Data publicării:

A fost amendat pentru că a fluturat drapelul României în Sf. Gheorghe

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un cetățean a fost amendat pentru că a fluturat drapelul României în Sfântu Gheorghe, Covasna.

Spre surprinderea participanţilor maghiari la manifestările organizate de autorităţile locale în Piaţa Libertăţii din municipiul Sfântu Gheorghe, în ziua de 1 Decembrie –Ziua Naţională a României, un  român patriot Iriciuc Valentin a urcat pe scenă şi a fluturat un Tricolor roşu, galben şi albastru, scandând „Ţinutul Secuiesc – pământ românesc”, scrie NapocaNews.

Iriciuc Valentin a fost reţinut de către poliţiştii locali maghiari din Sfântu Gheorghe care i-au încheiat un proces verbal și l-au amendat cu 500 lei pentru că „a urcat pe scenă şi a fluturat Tricolorul românesc în Piaţa Libertăţii scandând – Aici e pământ românesc – fapt ce a provocat indignarea cetăţenilor maghiari, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică.

Procesul verbal a fost semnat de Veres Gyorgy, şef birou Poliţia Locală Sfântu Gheorghe. Cetăţeanul Iriciuc Valentin a refuzat să semneze acest proces-verbal prin care în România un cetăţean român este amendat că a fluturat Tricolorul şi a scandat că „Aici este pământ românesc”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel