Data actualizării:
Data publicării:

Forum de afaceri România-Croația, la CCIR. Iohannis și președintele Croației, acorduri

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Președintele Klaus Iohannis, alături de șeful statului din Croația, Kolinda Grabar-Kitarovic, au fost prezenți la forumul de afaceri România-Croația găzduit de Camera de Comerț și Industrie a României. Klaus Iohannis a subliniat necesitatea predictibilității pentru dezvoltarea mediului de afaceri, iar președintele Lolinda Grabar-Kitarovic a vorbit despre atractivitatea României din punct de vedere investițional. 

"Ţările noastre sunt printre cei mai noi membri ai familiei europene, ţări profund ataşate valorilor comune, de unitate şi solidaritate în cadrul Uniunii Europene. Ne propunem, astfel, să valorificăm potenţialul deosebit de care dispunem într-un consistent parteneriat regional. Un asemenea obiectiv necesită, în continuare, consolidarea procesului de integrare economică. Indiferent de cât de puternice sunt mesajele noastre - ale liderilor politici, în planul cooperării bilaterale, vehiculul esenţial al performanţei economice sunteţi dumneavoastră, oamenii de afaceri", a spus Iohannis. 

Klaus Iohannis a subliniat că rata investițiilor străine în România a crescut cu 30%, iar relațiile economice cu Croația se pot îmbunătăți. În acest moment, schimburile comerciale dintre cele două țări atinge valoarea de 300 de milioane de euro. 

"Este însă important ca, dincolo de latura cantitativă a performanţelor economice, aspectele calitative ale evoluţiilor viitoare să devină predominante. Adevărata valoare a acestor statistici favorabile este dată de capacitatea de a le transpune în viaţa de zi cu zi a oamenilor, de a le transforma în mijloace durabile de prosperitate. Aceste obiective nu se pot realiza decât într-un climat de stabilitate, în care întreprinzătorii au încredere că autorităţile statului acţionează predictibil pe termen mediu şi lung", a mai spus președintele.

România, atractivă  

Preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, a spus că România este o ţară investiţională atractivă. 

"Economia este una dintre legăturile prietenoase între Croaţia şi România. Prin economie putem lărgi şi aprofunda colaborarea noastră. România a făcut progrese considerabile, economia este în creştere continuă, ceea ce se reflectă într-o serie de indicatori, mai ales în reducerea şomajului. România, drept exemplu al unei economii de tranziţie al aşa zisei noi Europe, se profilează într-o ţară investiţională atractivă", a afirmat preşedintele Croaţiei, la Forumul oamenilor de afaceri români şi croaţi organizat la Camera de Comerţ şi Industrie a României. Parteneriatul (n.r.- cu România) are un potenţial de creştere considerabil, mai ales în domenii cheie, cum ar fi industria de apărare, industria electro, tehnologia informatică, transport, infrastructură", a declarat preşedintele Croaţiei. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel