Data actualizării:
Data publicării:

Forum Davos. Soros, răspuns genial despre migrație

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Soros
Soros

Miliardarul George Soros a ținut un discurs la Davos. Întrebat de ce fundația sa este atât de implicată în fenomenul migrației, Soros a oferit un răspuns categoric.

Soros a răspuns imediat: „Am fost și eu refugiat după al Doilea Război Mondial și am fost mult mai bine tratat decât refugiații de azi”.

El a continuat spunând că „banii alocați nu sunt suficienți. Ei trebuie să vină de la UE nu de la state membre, pentru că este o problemă europeană nu o problemă a unui stat membru. 

UE e un creditor important și ar trebui să crediteze dezvoltarea țărilor africane, cel puțin 30 de miliarde de euro pe an, pentru mai mulți ani, pentru a dezvolta democratic economiile africane și democrația, astfel încât migrația să se reducă”.

Soros a mai specificat că una este să încurajezi dezvoltarea economică și alta să faci ”treburi murdare” cu dictatori care să îngrădească populația.

George Soros a mai arătat că fundația sa s-a focalizat asupra Iordaniei care are un număr mare de refugiați pe care îi tratează bine.

Criptomonede și bitcoini

El a precizat că bitcoinul nu este o valută deoarece nu poți să achiți salarii cu ceva ce fluctuează cu 25% pe zi. Soros consideră că este o speculație și criptomoneda este folosită pentru evaziune fiscală de către dictatori care încearcă să își pună banii de o parte.

Totodată, Soros consideră că valoarea bitcoinului a crescut după ce Rusia a devenit interesată de criptomonedă. Atâta timp cât dictatorii vor fi în ascensiune, valoarea bitcoinului nu va scădea, consideră miliardarul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel