Data publicării:

Fonduri europene. AFIR introduce semnătura electronică

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp
francize
francize

Solicitanţii de fonduri nerambursabile au posibilitatea ca, din 1 august, să utilizeze semnătura electronică.

Alegeri prezidentiale 2024

Solicitanţii de fonduri nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) au posibilitatea ca, din 1 august, să utilizeze semnătura electronică la depunerea cererilor de finanţare, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat de presă. 

"Una din preocupările mele permanente este aceea de a muta, pe cât posibil, povara administrativă de la beneficiar la Agenţie. Posibilitatea de folosire a semnăturii electronice pe toată documentaţia aferentă Cererii de finanţare, necesară procesului de evaluare a proiectelor, este un pas important în acest sens. Practic, pentru documentele semnate electronic, AFIR nu va mai solicita tipărirea, semnarea olografă, scanarea şi ulterior încărcarea online a documentului. Precizez că AFIR va accepta şi documente semnate olograf, astfel încât solicitanţii care nu deţin un certificat digital calificat necesar semnăturii electronice, vor proceda la fel ca şi până acum. Îmi doresc ca în viitor să nu mai existe vreun document pe care solicitanţii şi beneficiarii PNDR să fie obligaţi să îl tipărească şi să îl aducă la Agenţie", precizează directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu. 

Agenţia recomandă aplicarea semnăturii electronice cu certificat digital 

Potrivit sursei citate, în Cererea de Finanţare, anexă la Ghidul solicitantului, s-a introdus o nouă secţiune (A6.1) în care reprezentantul legal al solicitantului trebuie să opteze pentru aplicarea semnăturii electronice sau olografe, iar în cazul în care se alege opţiunea "Semnătura electronică', solicitantul va trebui să aplice certificatul digital dedicat în declaraţia F din Cererea de finanţare. În acest caz, specimenul de semnătură din secţiunea B1.3 nu este necesar. 

AFIR menţionează că semnătura digitală va putea fi aplicată pentru Cererile de finanţare aferente submăsurilor care vor fi lansate anul acesta. Completarea cererilor de finanţare se realizează conform Ghidului solicitantului şi a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secţiunea 'Investiţii PNDR', iar depunerea documentaţiei se realizează online, pe pagina oficială de internet a instituţiei. 

În acelaşi timp, Agenţia recomandă aplicarea semnăturii electronice cu certificat digital calificat pentru documentele transmise de către solicitanţii fondurilor nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel