Fondul Suveran pentru Dezvoltare și Investiții. Mihai Tudose: Colaborare cu FMI
Ministrul Economiei, Mihai Tudose, s-a întâlnit joi cu delegaţia FMI, condusă de Reza Baqir, pe agenda discuţiilor aflându-se priorităţile Ministerului Economiei, Fondul Suveran pentru Dezvoltare şi Investiţii şi principiile implementării guvernanţei corporative.
Mihai Tudose a arătat, în context, că se avansează rapid în construcţia Fondului Suveran pentru Dezvoltare şi Investiţii.
"Astăzi, la Bruxelles, prim-ministrul începe discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a stabili de la bun început un cadru comun de lucru şi ne dorim, de asemenea, o colaborare concretă cu FMI, pentru a ne putea inspira din experienţa dumneavoastră în structurarea Fondului. FSDI, proiect pilon, va acţiona ca un instrument prin care vor fi finanţate programe de investiţii în domenii precum infrastructură, energie, agricultură, sănătate şi în orice alte sectoare competitive. Acestea vor antrena un efect de multiplicare în economie şi o creştere a performanţei şi eficientizării companiilor, cu efecte pozitive reale asupra societăţii", a precizat demnitarul.
Reprezentanţii FMI au apreciat faptul că principiile pe care se formează designul fondului au la bază un management profesionist, un grad ridicat de transparenţă a activităţilor acestuia, selecţia şi prioritizarea proiectelor, recomandând o coordonare între proiectele de investiţii făcute de stat, astfel încât să nu existe duplicare de fonduri şi să se evite riscuri fiscale.
În ceea ce priveşte implementarea prevederilor OUG 109/2011, aprobată prin Legea 111/2016 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, ministrul Tudose a accentuat faptul că acest proces a fost deja demarat la companiile din portofoliul ministerului, ţinta fiind ca anul acesta să fie finalizat pentru toate societăţile, exceptând industria de apărare.
De asemenea, s-au stabilit grupuri de lucru mixte în vederea consultărilor pe următoarele teme: insolvenţa persoanelor fizice (ME, ANPC, FMI), Fondul Suveran pentru Dezvoltare şi Investiţii, investiţii şi restructurări ale companiilor din portofoliul Ministerului Economiei, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News