Data publicării:

Focar de COVD-19 la un mare spital din Moldova

Autor: Dan Carp | Categorie: Sanatate
WhatsApp

La Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi sunt 34 de persoane infectate cu noul coronavirus, din care numai trei sunt pacienți. Şi la Spitalul de Pediatrie din Iaşi sunt 4 cadre medicale infectate, iar clinica în care lucrau a fost închisă.

Alegeri prezidentiale 2024

Este focar de infecţie cu noul coronavirus la cel mai mare spital de neurochirurgie din zona Moldovei. După ce vineri au fost confirmate 10 cadre medicale cu infecţia cu SARS COV2, în urma testării angajaţilor şi a pacienţilor, numărul total al celor infectaţi a ajuns la 34.

„Au fost făcute aproximativ 360 de teste. Acum sunt în total 34 de cazuri. Ipoteze sunt multe, de la relaxare, la nerespectarea procedurilor interne, să nu uităm că noi am primit pacienţi în toată perioada asta din toate focarele COVID, deşi ei sunt testaţi la internare şi ţinuţi în zona tampon, se pot pozitiva şi după 4-5 sau chiar 7 zile de la un test negativ. Noi evaluăm toate posibilităţile, ancheta epidemiologică încă nu s-a terminat", a declarat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Conducerea unităţii medicale a explicat că s-a decis testarea angajaţilor şi a pacienţilor după ce o asistentă care a stat acasă două săptămâni a fost confirmată cu infecţia cu noul COVID, fiind testată când s-a întors la serviciu.

Din totalul de 34 de persoane infectate, 3 sunt pacienţi.

Personalul nu a lucrat în zona COVID

 

„Personalul infectat nu a lucrat în zona COVID, cu pacienţi confirmaţi. Procedurile şi-au dovedit eficienţa în timpul perioadei de urgenţă, toate materialele de protecţie au fost la dispoziţia tuturor, sunt mulţi factori de luat în calcul", a adăugat Lucian Eva.

Şi la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi, unitatea medicală în care ajung cazuri din toată zona Moldovei, sunt 4 cadre medicale infectate.

"Este vorba despre 4 cadre medicale, nu sunt pacienţi. S-a închis clinica în care aceştia lucrau, Clinica a Treia Pediatrie, este într-o clădire separată de spital, urmează să se facă dezinfecţie. Mai aşteptăm rezultate de la 13 probe.", a declarat presei Lucian Cernahoschi, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria din Iași. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel