Flutur face apel la USL pentru încetarea crizei politice
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
flutur
flutur

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal (PDL), Gheorghe Flutur, a declarat astăzi că democrat-liberalii fac un apel la Uniunea Social Liberală (USL) să pună capăt crizei politice, deoarece prognoza de creştere economică este una sumbră

Fostul ministru al Agriculturii a declarat astăzi după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că în urma discuţiilor dintre conducerea partidului şi delegaţiile Fondului Monetar Internaţional (FMI), Băncii Mondiale (BM) şi Comisiei Europene(CE), oficialii străini şi-au arătat îngrijorarea pentru situaţia instabilă din România, dar şi pentru lipsa măsurilor concrete care să asigure o creşterea economică. Acesta a adăugat că momentan creşterea economică e de 1,2%, dar că aceasta va scădea la 0,8% în perioada următoare, în condiţiile în care la venirea Guvernului Ponta, creşterea economică estimată era de 1,5%, relatează Mediafax.

Gheorghe Flutur crede că principala cauză a scăderii creşterii economice este insabilitatea politică şi că soluţia este revenirea la normalitate. Potrivit secretarului general al USL, îngrijorările internaţionale se referă la presiunile pe care le-ar exercita USL la adresa instituţiilor democratice, acest lucru fiind remarcat de Departamentul de stat al SUA dar şi de Uniunea Europeană.

Fostul ministru al Agriculturii susţine că un număr mare de oameni care lucrează în străinătate, se teme de pierderea locului de muncă din cauza situaţiei interne din România şi face un apel general pentru a nu periclita siguranţa angajaţilor din ţară şi din străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel