Fluidizare trafic, proiect masiv. Daniel Băluță, primar Sector 4: Mii de locuri de parcare
Daniel Băluță, primarul PSD al Sectorului 4, într-un interviu acordat DC News Live , a discutat despre un proiect uriaș de fluidizare a traficului ce va fi „implementat cu certitudine” până la finele anului 2018.
Daniel Băluță a precizat că a semnat contracte importante pentru lărgirea unor bulevarde în sector, dar și pentru construirea unor parcări, astfel încât număr locurilor de parcare în Sectorul 4 să crească cu 10.000 de locuri până la finalul anului. Toate aceste măsuri fac parte din promisiunile electorale pe care edilul le-a făcut în timpul campaniei, ele având ca scop fluidizarea traficului în sector.
”Am un principiu puțin diferit față de cel ce înseamnă abordarea clasică în administrație. Am semnat trei lărgiri de bulevarde. Am semnat pentru alte încă cinci bulevarde, parcări, reabilitarea trotuarelor. Am semnat un număr de patru-cinci parcări plane, astfel încât mizez că vom avea cel puțin patru parcări park&ride și un număr de aproximativ 10.000 de locuri de parcare noi la nivelul Sectorului 4, asta judecând că în momentul acesta avem un număr de 42.000 de locuri de parcare, la nivelul Sectorului 4.
Până la finalul anului 2018, toate aceste obiective vor fi cu certitudine implementate. Discutăm despre ordine de începere nu despre licitații. Sunt realități. Pe măsură ce fiecare șantier va începe, se va întâmpla în jurul datei de 10-15 septembrie, pentru că discutăm de proiectare, aceasta fază durează 20-25 de zile, începe apoi derularea lucrărilor. Asta reprezintă o parte extrem de importantă din promisiunile electorale pe care le-am făcut în timpul campaniei electorale. Am considerat că e mai bine să taci și să faci. Un an și câteva luni am preferat să fiu rezervat vizavi de lucrurile pe care avem de când să le facem, considerând că trebuie să ne prezentăm când avem certitudini”, a declarat Daniel Băluță la DC News Live.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News