"M-am bucurat să fiu înlocuitorul lui Seleși, fiind curios cum se simte experiența "Te cunosc de undeva!" și din altă poziție decât cea de concurent. Echipa m-a primit foarte bine. Sunt aceeași oameni pe care îi cunosc de peste trei ani, care mi-au luat din prima toate emoțiile noului job", spune Ristei, zâmbind.
Despre colega sa de prezentare are numai cuvinte frumoase. "Cu Pușcaș m-am înțeles întotdeauna minunat, iar aici am lăsat-o să fie șefa. Vechimea își spune cuvântul (râde)", mai spune el.
Prezentatorului emisiunii "Prietenii de la 11" nu îi este străină scena de la "Te cunosc de undeva!". A participat de trei ori în postura de concurent al show-ului, a câștigat cel de-al optulea sezon, apoi a cântat cu trupa sa, Freestay, în recital, alte trei sezoane. "E o emisiune care mi-a plăcut dintotdeauna, care te face să-ți depășești limitele și să-ți descoperi noi valențe în ceea ce privește cântatul, actoria și dansul. De la prezentare, acum, se vede un pic mai relaxat totul.", mai spune Florin.
Referitor la concurenții actualului sezon, Ristei crede că "Ana si Raluka sunt cele mai transformabile. Iar Romică m-a surprins plăcut, descoperindu-i și latura muzicală".
Cum se va descurca Florin Ristei în postura de prezentator al show-ului, alături de Alina Pușcaș, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a emisiunii "Te cunosc de undeva!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video