Data actualizării:
Data publicării:

Florin Condurățeanu a murit. Adrian Ursu: Cu puțin timp înainte să îl lase inima, l-a sunat pe cel mai mare salvator de inimi

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Jurnalistul Adrian Ursu a transmis un mesaj în amintirea jurnalistului Florin Condurățeanu care s-a stins, în această seară.

"Nu a pierdut ocazia să spună că iubeşte oamenii, să spună că iubeşte România, să ne pupe pe suflet dintr-un suflet absolut generos. La orice oră l-ai fi sunat, îţi răspundea. La orice oră i-ai fi cerut să te ajute, o făcea. Dacă nu îi cereai să te ajute, o făcea oricum. Te suna să îţi spună că i-a plăcut cum ai spus ceva la televizor sau cum ai scris ceva în ziar, că te-a citit şi te-a ascultat. Nu ştiu când o făcea pentru că ştia despre toţi absolut tot ce făceau.

"Este un moment de grea tristeţe, dar e şi un moment al bucuriei"

Şi-a trăit viaţa foarte plin, foarte intens, foarte dens, foarte generos. Şi sigur că este un moment de grea tristeţe acesta al despărţirii, dar e şi un moment al bucuriei pentru că am putut să întâlnim un astfel de om. Fiecare dintre noi, probabil, avem experienţele intime despre care nu o să vorbim niciodată pentru că mâna aia de ajutor pe care ne-a întins-o era în legătură cu bucăţi din vieţile noastre. Când bucăţi din vieţile noastre erau în pericol, el era acolo. Şi de aceea spun că bucuria de a ne fi întâlnit, acolo, la graniţă cu tristețea uriaşă de a-l pierde", a spus Adrian Ursu, în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

"Astăzi, colegul meu Adrian Cercelescu, redactorul-şef de la ziarul Jurnalul, a vorbit cu nea Țuțu să stabilească subiectul de mâine. Astăzi, la ora 15.30, unul dintre cei mai mari chirurgi cardiovasculari din România, prof.Horaţiu Moldovan, i-a răspuns la telefon lui Țuțu Condurățeanu care avea de ajutat pe cineva, care îl sunase pentru o doamnă care avea o problemă medicală. Iată, încă o viaţă care probabil a căpătat un alt curs pentru că, astăzi, cu puțin timp înainte ca pe el să îl lase inima, l-a sunat pe cel mai mare salvator de inimi. Nu ştiu dacă mai este de spus ceva peste asta...",a mai spus jurnalistul.

Jurnalistul Florin Condurățeanu s-a stins, în această seară, în urma unui stop cardio-respirator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel