Data actualizării:
Data publicării:

FLORII 2018. Festivalul Pescăresc, în Parcul Naţional. Reţete speciale, 10000 de porţii

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Peste 100 de sortimente de peşte şi preparate din peşte şi peste 10.000 de porţii pregătite de unii dintre cei mai iscusiţi bucătari vor putea fi procurate la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Pescăresc.

Festivalului Pescăresc se va desfăşura între 29 martie - 1 aprilie în Parcul Naţional, Bucureşti.

FLORII 2018 'Vor fi peste 100 de sortimente de peşte: păstrăv, crap, macrou, zărgan, doradă, somon, hering, lup de mare, calcan, scrumbie. Nimeni nu pleacă de la festival cu mâna goală, pentru că, pe lângă preparatele gătite la faţa locului, vor mai fi şi zacuscă de peşte, peşte în saramură sau afumat, numai bun de luat acasă', precizează organizatorii într-un comunicat transmis marţi Agerpres.

FLORII 2018 Printre vedetele evenimentului vor fi şi storceagul pescăresc, saramura de crap, păstrăvul şi crapul la proţap, vinegreta din păstrăv, varza călită cu peşte, plăcintele cu peşte, crochetele şi chifteluţele, hamsiile şi scoicile, cabanosul de somon, mititeii din peşte şi somon, sărmăluţele în foi de viţă din peşte servite cu mămăligă, usturoi şi lămâie ş.a.

Oferte şi pentru gusturile rafinate

FLORII 2018  'Surprizele nu se opresc aici, organizatorii au oferte şi pentru gusturile rafinate: o tonă de raci, midii şi fructe de mare. Alte preparate inedite: paella cu fructe de mare, frigărui de creveţi, calamari, tentacule de caracatiţă, rechin, peşte spadă şi scoici, midii şi rapane ecologice culese tradiţional din Marea Neagră şi pregătite pe plită în sos de vin, pane sau la ceaun', informează comunicatul.

FLORII 2018 Ospăţul pescăresc din Parcul Naţional va fi înveselit în cântec şi joc, pe măsura generozităţii gazdelor, a organizatorilor, spre bucuria oaspeţilor, de asemenea nelipsite fiind concursurile culinare de prezentare, preparare şi degustare a preparatelor tradiţionale din peşte. Câştigătorii concursului de gătit borş de peşte vor fi răsplătiţi cu premii substanţiale, organizatorii precizând că doritorii sunt aşteptaţi pentru înscrieri sâmbătă, 31 martie, ora 10,00.

[citeste si]

FLORII 2018 Tot la târg vor putea fi gustate plăcinte munteneşti şi dobrogene cu brânză, poale-n brâu moldoveneşti, dar şi cozonaci, dulciuri şi dulceţuri, afumături, pastramă, cârnaţi, mici, vin şi ţuică fiartă, iar pentru cei care respectă zilele de post, gospodinele vor aduce zacuscă de vinete sau de ghebe, miere şi păstură, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale. În târg se vor găsi şi obiecte tradiţionale, lucrate cu multă măiestrie de meşteri autentici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel