Flora Năstase, internată la Psihiatrie, după pierderea averii: Nu am știut de mine. Mă tăvăleam pe jos...
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Flora Nastase
Sursa foto: Facebook Flora Nastase
Flora Năstase a vorbit despre perioada neagră pe care a reușit să o depășească, după ce depresia a pus-o la pământ.

"În primul an după ce mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat și în momentul în care am rămas fără un leu în buzunare – cu 10.000 de euro datorie la stat, ca impozit pe profitul pe care l-a generat acest furt al banilor, pe care a trebuit să-l plătesc, și cu o rată la bancă de 2500 de euro –, atunci am căzut. Atunci au fost cele șase luni în care nu am știut de mine, iar internarea a venit după doi ani. Și în care, pur și simplu, mă tăvăleam pe jos.

Atunci, în primul an, m-a ajutat un prieten de-al meu. De fapt, când spun un prieten, nu e doar un prieten, pentru că e puțin spus ce a făcut el în momentele grele. M-a ajutat și, un an de zile, mi-a plătit ratele la credit. Așa am reușit să mă adun și, cât de cât, să mă remontez. După doi ani, am ajuns la spital, probabil de la stresul acumulat și de la oboseală. După acești doi ani, am realizat că nu mai pot continua și a trebuit să mă internez, să încep tratamentul", a spus designerul Flora Năstase pentru viva.ro.

"Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am aproape un an de când nu mai iau nimic. Nu îmi este foarte ușor, dar reușesc să exist. Am să mă întorc însă în orice moment, fără niciun regret, la tratament, pentru că psihicul trebuie ajutat ca orice alt organ al corpului. Nu este rușinos să faci tratament atunci când ești bolnav. Chiar nu e rușinos. Și depresia nu este o rușine. Este o boală ca oricare alta", a mai spus aceasta.

Citește și:

Rolul stresului în declanșarea depresiei. Dr. Trifu: Este picătura care umple paharul / video

Simona Trifu, medic primar psihiatru, a vorbit despre declanșarea episoadelor depresive:

„E important să jonglezi cu acest concept modern de stres-diateză. Diateza reprezintă Cutia Pandorei cu care cineva vine într-o terapie și include ereditatea, antecedentele heredocolaterale, pentru tulburări și suferințe sufletești, pentru alte probleme, violență în familie, traume din copilărie, pierderi etc. Peste această Cutie a Pandorei pe care noi o numim diateză vine stresul sau triggerul.

Stresul, în această ecuație psihiatrică, este picătura care a umplut paharul. Vii și spui că ieri ai fost dat afară de la serviciu, că soțul nu te mai dorește, că afli că al tău copil nu mai frecventează facultatea. E horror, sincer!

Evenimentul e exterior omului și ai spune că e reactiv, exogen, iar depresia e reactivă la necazul pățit, dar, în același timp, vulnerabilitatea sau sensibilitatea, tragedia și dimensiunea psihologică dată, ține de forța psihică, de mecanismele de apărare, de cât de solid este eul. Astfel de evenimente, noi le numim triggere, adică ce a umplut paharul ca omul să facă o depresie“, a spus, la DC News, medicul psihiatru Simona Trifu.

Greșeala românilor care suferă de depresie. Dr. Trifu: Mi-aș dori mult ca oamenii să rămână cu următoarea idee

Simona Trifu, medic primar psihiatru, a fost întrebată de Flaviu Predescu ce ar trebui să facă românii atunci când simt că se confruntă cu depresia:

„Practic, ești schimbat față de cum erai. Asta o poți sesiza și tu însuți, dându-ți seama că, parcă, te simți mai trist și nu e o stare de moment sau de o oră. Ești la fel și mâine, și poimâine, și răspoimâine. În mod normal, ce ar trebui să facem în momentul ăla?“, a întrebat Flaviu Predescu. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel