Data actualizării:
Data publicării:

Fiul unui politician ar fi tras cu pistolul spre o vecină pentru că parcase pe locul lui

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Fiul unui politician este acuzat că a tras cu pistolul spre o vecină pentru că ar fi staționat pe locul lui de parcare.

Fiul unui fost parlamentar român ar fi tras cu pistolul spre vecina lui, enervat fiind de faptul că aceasta ar fi staționat câteva minute pe locul lui de parcare. Potrivit Antena 3 CNN, incidentul s-a produs în data de 16 ianuarie, dar până acum Poliția nu ar fi făcut nimic în acest caz.

Este vorba despre Cristian Dobre, fiul fostului parlamentar de Iași, Traian Dobre. El este acuzat că a tras cu un pistol în mașina în care se afla femeia respectivă. Bărbatul ar fi ieșit la geamul apartamentului său și ar fi amenințat-o și înjurat-o pe vecina lui că i-ar fi ocupat locul de parcare.

Ulterior acesta s-ar fi dus până în casă și ar fi ieșit la geam cu un pistol cu bile. Atunci bărbatul ar fi început să tragă spre mașină distrugând inclusiv geamul autoturismului.

Tatăl său a venit cu bodyguardul 

Femeia și soțul ei au sunat la 112. La fața locului au ajuns mai mulți polițiști și jandarmi, iar la scurt timp a apărut și fostul parlamentar Traian Dobre, însoțit de bodyguardul său. El ar fi început să o amenințe pe femeia respectivă chiar de față cu polițiștii.

Fiul fostului parlamentar a mai fost implicat în incidente similare. Acesta a fost condamnat deja la un an și două luni de închisoare cu suspendare după ce a lovit un bărbat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel