Data actualizării:
Data publicării:

Fiul unei familii a fost găsit la 32 DE ANI de la răpire. Cum a fost posibil

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un bărbat care a fost răpit când era copil, acum 32 de ani, s-a reunit cu familia sa biologică, luni, cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere facială.

Un bărbat care a fost răpit când era copil, acum 32 de ani, s-a reunit cu familia sa biologică, luni, cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere facială, conform CNN.

Mao Yin a fost răpit de lângă părinții săi în 1988, când avea doar doi ani, în afara unui hotel din orașul Xi'an, în provincia Shaanxi. El a fost vândut apoi unui cuplu fără copii în provincia vecină Sichuan.

Investigațiile continuă

Autoritățile au spus că încă investighează răpirea inițială și nu au oferit mai multe detalii legate de părinții adoptivi ai lui Mao. Crescut sub numele de Gu Ningning, copilul nu a avut idee că părinții săi l-au căutat mai bine de trei decenii.

La finalul lunii aprilie, poliția din Xi'an a primit un pont că un bărbat din provincia Schiuan a cumpărat un copil din Shaanxi, la finalul anilor 1980, transmite agenția de știri Xinhua.

Intervenția tehnologiei în reușită

Poliția a folosit recunoașterea facială pentru a analiza o poză veche a lui Mao, de când era copil, generând mai apoi o imagine simulată despre cum ar arăta ca adult. După aceea, poza a fost comparată cu pozele din baza de date națională, însă nu a fost făcut public modul în care acest proces a avut loc.

După mai multe investigații și comparări, poliția a găsit un bărbat în orașul Mianyang care semăna cu simularea făcută de tehnologie. El a fost mai apoi confirmat printr-un test ADN.

Reuniunea emoțională

Luni, bărbatul de 34 de ani s-a reunit cu părinții săi biologici, la o conferință de presă susținută de poliția din Xi'an. Atunci când a intrat pe ușă, Mao a strigat-o pe mama sa și a alergat spre ea. Familia a început să plângă și s-au îmbrățișat îndelungat.

„Nu vreau să mă mai părăsească vreodată. Nu o să-l las să mă mai lase", a spus mama, Li Jingzhi, în timp ce își ținea strâns fiul de mână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel