Data publicării:
Fiul lui Paul Lambrino, operat de urgență
Fiul lui Paul Lambrino a fost operat, de urgență, în timpul unei vacanțe în Veneția, după ce geamul unei uși i-a căzut pe tot corpul.
În timp ce se juca alături de prietenii săi într-o cameră special amenajată, ușa s-a blocat din cauza curentului. Micuții, speriați de situație, au încercat să deschidă ușa, dar geamul a cedat și a căzut în întregime pe Carol Ferdinand.
„Cei mici erau supravegheați de doi adulți, dar totul s-a petrecut extrem de rapid. De la spargerea geamului, până am intervenit a durat doar câteva secunde. Am sunat de urgență la salvare. Prințesa Lia, care are calificare în acordarea primului ajutor, a făcut din eșarfa de la gât bandană pentru Carol, astfel încât să amelioreze puțin situația până la intervenția specializată. Autoritățile din Veneția s-au mișcat extrem de rapid, un echipaj de medici a ajuns la fața locului în doar zece minute.Ambulanța a ajuns pe apă la palatul situat lângă cel mai mare canal din Veneția”, a declarat Paul Lambrino, într-un comunicat.
Carol Ferdinand, operat de urgență, în spitalul din Veneția
„Am fost norocoși, Carol s-a comportat ca un erou și s-a recuperat rapid. A fost operat în ziua accidentului, iar echipa de medici italeni s-a comportat exemplar. Au fost uimiți și ei de cât de repede și-a revenit Carol. Aceștia ne-au explicat că micuțul Carol este un luptător și că are un corp foarte puternic”, a spus Paul Lambrino.
Vezi și: Delia Antal, actrița româncă din anturajul Prințului Albert de Monaco
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News