Fiul ministrului Apărării și Teodor Atanasiu, cercetați de DNA
Procurorii DNA din Cluj au demarat o anchetă în care sunt implicaţi fiul actualului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu şi fostul ministru de la Apărare, Teodor Atanasiu, pentru fapte de corupție legate de referendumul pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu.
Samson Dobriţoiu şi Teodor Atanasiu au fost invitați la DNA Cluj unde sunt audiați într-un dosar care priveşte fapte de corupţie legate de referendumul pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu.
Procurorii DNA au suspiciuni privind faptul că cei doi şi-au folosit influenţa politică pentru a se implica în organizarea şi prezenţa la vot într-un mod ilegal. Concret, Dobriţoiu jr. şi Atanasiu ar fi folosit bani negri în campania electorală şi ar fi recurs la persoane din lumea interlopă pentru a aduce cât mai mulţi oameni la vot la referendumul din 29 iulie.
Important este că Teodor Atanasiu este deputat, acesta având un statut special în cadrul unei anchete, neputând fi reținut sau percheziționat fără acordul Parlamentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News