Data publicării:

FirstFarms extindere. Dublarea suprafeței cultivate până în 2020

Autor: Diana Popescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Unul dintre investitorii danezi activi pe piaţa terenurilor arabile din România, FirstFarms, vrea să îşi dubleze suprafaţa pe care o cultivă cu cereale şi oleaginoase în România, până în 2020. 

FirstFarms, o companie deţinută de mai mulţi investitori danezi şi AP Pension, o companie de pensii ocupaţionale din Danemarca, care exploatează terenuri în România, Slovacia şi mai nou Ungaria are în plan continuarea investiţiilor pe plan local în achiziţionarea şi arendarea de terenuri, se arată în raportul financiar al companiei. 

Până în 2020 doresc să îşi dubleze suprafaţa cultivată, până la aproximativ 16.000 de hectare, ca urmare a preţurilor încă bune la terenul românesc. Astfel, conform estimărilor FirstFarms, compania a cumpărat teren la un preţ mediu de 2.570 de euro pe hectar faţă de un preţ "corect" evaluat la 4.300 de euro hectarul. Per total, compania apreciază că a investit 13,5 milioane de euro într-un teren care valorează 22,9 milioane de euro.

Ținta privind suprafaţa cultivată este de 8.000 de hectare în Est şi de 8.000 de hectare în Vestul României (până în 2020 n.red). În total, 16.000 de hectare faţă de 7.700 de hectare în anul 2016/2017. Ținta pentru 2018 este de 11.000 de hectare. 

Business-ul FirstFarm constă în primul rând în exploatarea unor loturi compacte de teren arendate sau cumpărate în România şi Slovacia, cerealele obţinute fiind folosite ca furaje pentru fermele de porci şi de vaci pe care le deţin în Slovacia şi Ungaria.  

În 2016, compania a investit 3 milioane de euro, din care 14 milioane 1,8 milioane de euro în achiziţia de teren, în special în Estul României,  şi în construcţii, iar restul în îmbunătăţirea echipamentelor  şi îmbunătăţorea operaţiunilor deja existente.

În 2017, se vor face investiţii doar în mentenanţa şi în creşterea profitabilităţii echipamentelor şi clădirilor. Vor fi , de asmenea, investiţii suplimentare pentru achiziţia de terenuri şi preluare a contractelor de arendă ca parte a scopului strategic al companiei, potrivit economica.net.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel