Firea, noi declaraţii în scandalul azilelor. "Sora mea nu a condus vreodată un serviciu social cu atribuţii în Voluntari sau Ilfov"
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Foto: Freepik *imagine cu rol ilustrativ
Foto: Freepik *imagine cu rol ilustrativ
Gabriela Firea vine cu noi declaraţii.

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Ministrul, Gabriela Firea, precizează că sora ei nu a condus vreodată un serviciu social care avea atribuţii în judeţul Ilfov în cazul bătrânilor sau persoanelor cu dizabilităţi şi că a lucrat efectiv la DAS Voluntari doar opt luni, în domeniul copiilor, informează Agerpres.

Precizările vin în urma informaţiilor apărute în presă, conform cărora Nela Vica Andrieş, sora ministrului Gabriela Firea, ar fi lucrat efectiv din aprilie şi până în decembrie 2021, când a devenit chiar şefă de serviciu, la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) a Primăriei Voluntari.

"Sora mea nu a condus vreodată un serviciu social care avea atribuţii în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor, a persoanelor cu dizabilităţi. Revin cu această precizare. Am citit răspunsul oficial al Direcţiei de Asistenţă Socială Voluntari, publicat astăzi în presă, şi cred că este clar. Doar cine vrea să ne convingă că albul e negru vede altceva. Nela Vica Andrieş nu a fost vreodată şef peste Direcţia de Asistenţă Socială Voluntari şi nu a avut vreodată atribuţii privind persoanele adulte sau persoanele cu dizabilităţi", a subliniat Gabriela Firea, în precizările transmise presei.

Negru pe alb

Aceasta mai menţionează că, în document, "scrie clar" că între august 2018 şi aprilie 2021 Nela Vica Andrieş a avut raporturile de muncă suspendate şi a profesat pe o funcţie de execuţie până în luna decembrie 2021, când a fost promovată pe funcţia şef serviciu - Serviciul Asistenţă şi Protecţie Socială, având atribuţii doar pe copii şi relaţia cu ONG-urile.

"Din ianuarie 2022, până în luna februarie 2023, raporturile de muncă au fost suspendate la cerere, aşadar nu a profesat nici în această funcţie! În concluzie, între august 2018 şi februarie 2023, sora mea a lucrat efectiv la DAS Voluntari doar opt luni şi în domeniul copiilor, nu al adulţilor sau al persoanelor cu dizabilităţi.. Nici din februarie 2023, când s-a transferat la DGASPC Ilfov, sora mea nu a lucrat în domeniul persoanelor vârstnice sau adulte cu handicap, ci are atribuţii pe programe educative pentru copii", mai precizează Gabriela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel