Data publicării:
Firea, prima reacţie după întâlnirea cu Dragnea: Nu mai am nicio aşteptare
Gabriela Firea a publicat un mesaj la scurt timp după încheierea şedinţei la care a luat parte alături de Liviu Dragnea.
Iată ce a scris primarul general al Capitalei pe pagina sa de Facebook: "Este aşa cum spuneam: Dl. Dragnea va spune că alţii (Guvernul, Ministerul de Finanţe) sunt vinovaţi, si nu el, pentru amputarea bugetului Primăriei Capitalei cu aproape 25%. După ce a ascultat primarii prezenţi la şedinţa Asociaţiei Municipiilor, Dl. Dragnea a spus textual :”Nu am venit să vă dau soluţii privind bugetul. Nu am competenţe legale”.
Dar a continuat să susţină, în ciuda explicaţiilor şi argumentelor aduse de primari, că bugetul este unul bun şi a prezentat o situaţie roz a economiei. Dacă e totul aşa de bine, cum de ne va aştepta un an de austeritate?
Aşa bagatelizare a instituţiilor statului nu am văzut!
La insistenţele mele, am reuşit să obţin o întâlnire mâine, la Ministerul de Finanţe, în care să explic încă o dată că sunt puse în pericol serviciile publice din Bucureşti, a căror notă de plata o achită Primăria Capitalei: transport public, termoficare, iluminat, spitale, consolidări, apă şi canal, investiţii în infrastructură etc.
Sfidând legea şi atribuţiile complexe pe care le avem, Dl. Dragnea, cel “fără competenţe legale” a dat şi indicaţia : “să vă înţelegeţi între voi”. De parcă legile şi bugetul sunt ca mersul la film sau la o masă în oraş! Aşa bagatelizare a instituţiilor statului nu am văzut! Cum ne dezbină la Bucureşti, face şi în ţară, încercând să-i învrăjbească pe primarii de municipii cu cei de comune şi oraşe. Un adevarăt om de stat! Nu mai am nicio aşteptare. Un lucru e limpede: s-a confirmat că în toate aceste zile am spus adevărul. Mă voi bate pentru el până la capat!"
Vezi şi: Dans de milioane, la Unirii. Video VIRAL
Nantes vrea banii pe transferul lui Sala la Cardiff City
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News