Finanţele şi ANAF, pase cu datoria lui Iohannis. Dragnea, intervenţie
Liviu Dragnea aşteaptă ca Ministerul Finanţelor să facă demersurile necesare pentru recuperarea banilor datoraţi statului de către Klaus Iohannis.
Liderul social-democraţilor Liviu Dragnea a declarat marţi că aşteaptă ca Ministerul Finanţelor să facă demersurile necesare pentru recuperarea banilor datoraţi statului de către preşedintele Klaus Iohannis.
"Am văzut apeluri publice pe la televizor - să meargă Iohannis de bună voie să depună banii. Eu aştept ca statul român şi în principal Ministerul de Finanţe, pentru că statul român poate fi reprezentat de către Ministerul de Finanţe, nu de către ANAF, să facă demersurile necesare pentru ca aceşti bani să vină la statul român, nu să stea încă doi ani de zile sau nu ştiu câţi ani învârtindu-se în jurul unor chichiţe avocăţeşti, notariale sau de altă natură. Aştept cu foarte mare curiozitate să văd ce va face Ministerul de Finanţe", a precizat Dragnea, la Parlament, citat de Agerpres.
Întrebat cum comentează afirmaţia Ministerului de Finanţe, conform căreia cei de la ANAF ar trebui să facă primul pas în această procedură, în timp ce reprezentanţii ANAF spun că este responsabilitatea MFP, Dragnea a răspuns: "Când doi se ceartă, unul rămâne cu banii. Eu îi încurajez să nu se mai certe şi să vadă care este calea firească a statului să recupereze aceşti bani".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News