Data publicării:

Final Four. CSM București, probleme mari înainte de Gyor

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp

CSM București s-a chinuit din greu să învingă echipa lui Gheorghe Tadici. E al treilea meci de chin pentru campioane în fața Zalăului.

Cu o săptămână înainte de Final Four-ul de la Budapesta, jucătoarele de la CSM București numai la meciurile din campionat nu se gândesc. Trebuie să le joace ca să le bifeze doar.

Chiar și așa, Neagu, Gullden și comania nu ar trebui să se chinuie așa cum au făcut-o azi, la București, cu HC Zalău. CSM s-a impus la limită, 25-24, după ce ardelencele au condus 48 de minute pe tabelă și au stat aproape pe toată durata partidei, informează GSP.

Nici faptul că arbitri vrânceni Drăghici și Drăguț au favorizat în câteva rânduri echipa lui Tadici, nu poate fi o scuză pentru jocul lamentabil al campioanelor.

Grubisici nu a prins nici o minge în poartă, Gullden e total ieșită din formă, jocul pivoților și al extremelor, cu excepția suedezei Hagman, a fost inexistent. Noroc cu reușitele Cristinei Neagu și cu paradele Paulei Ungureanu care au salvat echipa chiar de la un eșec.

De la HC Zalău merită remarcată prestația portarului Paula Vișan, care a parat între altele trei aruncări de la 7 metri, dar și jocul trioului Dragut-Panici-Tămaș, excelent pe tot parcursul partidei. HC Zalău pune încă o dată probleme CSM-ului după meciul tur, din Ardeal, dar și după cel în Cupa României, câștigat foarte greu, de CSM, la București, 29-27, mai scrie sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel