FIFA vrea limitarea numărului de jucători împrumutaţi de un club, dar şi înfiinţarea unei case de compensare pentru a redistribui indemnizaţia de formare şi comisioanele agenţilor, în cadrul unei reforme a transferurilor, a menţionat joi pentru AFP o sursă apropiată de acest dosar.
FIFA prevede să limiteze 'între 6 şi 8' numărul jucătorilor pe care un club îi poate împrumuta în fiecare sezon, potrivit acestei surse. Măsura vizează 'garantarea echităţii sportive între cluburi' şi restrângerea unui fenomen care a văzut unele cluburi, mai ales engleze şi italiene, angajând un mare număr de jucători şi împrumutându-i imediat.
Altă propunere este înfiinţarea unei case de compensare, gestionată de o bancă, menită să colecteze şi să vireze către cluburile formatoare indemnizaţiile de formare prelevate la fiecare transfer. FIFA intenţionează reintroducerea unui examen pentru obţinerea licenţei de către agenţi.
Comisia partenerilor
O 'comisie a partenerilor', reunind ansamblul actorilor fotbalului şi condusă de canadianul Victor Montagliani, a primit din partea FIFA sarcina de a introduce măsuri care să reformeze piaţa transferurilor, dorinţă a preşedintelui forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino. Comisia se va reuni pe 24 septembrie la Londra.
Ea va studia propunerile pregătite de o subcomisie, task-force prezidată de Montagliani şi alcătuită din cinci membri, printre care Michele Centenaro, secretar general al puternicei Asociaţii a cluburilor europene (ECA), Jonas Baer-Hoffmann, secretar general pentru Europa al FIFPro, sindicatul mondial al fotbaliştilor profesionişti, sau scoţianul Alasdair Bell, fost director juridic al UEFA, apropiat al lui Infantino, care l-a înlocuit recent pe elveţianul Marco Villiger în postul de director juridic al FIFA.
Lipsa consensului
Contactată de AFP, FIFA a amintit că a 'lansat în 2017 o revizuire a sistemului de transferuri'. FIFA a subliniat că în acest stadiu 'nu a fost luată nicio decizie'. Dacă unele propuneri vor fi adoptate pe 24 septembrie la Londra, atunci vor fi supuse Consiliului FIFA, a cărui viitoare reuniune va avea loc pe 25 şi 26 octombrie la Kigali (Rwanda).
Unele propuneri sunt 'departe de a se bucura de consens', a afirmat sursa contactată de AFP. Printre aceste propuneri se află limitarea efectivelor echipelor, pentru 'a viza un echilibru competitiv' sau creşterea indemnizaţiilor de formare.
Vezi și: FIFA. Atletico Madrid, amendă de 52.000 de franci elveţieni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general