Data publicării:

Fierbere în PSD după ce au fost înfrânți de USR-PLUS. Primarul din Buzău iese cu acuzații

Autor: Irina Constantin | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Alegeri FOTO AGERPRES
Alegeri FOTO AGERPRES

Este fierbere în PSD. Mai mulți primari, baroni locali, lideri centrali atacă chiar conducerea partidului după rezultatul slab  de la alegerile europarlamentare. La nivelul mai multor fiefuri tradiționale ale PSD, USR-PLUS a devansat partidul condus de Liviu Dragnea. Primarul din Buzău spune că e un vot al revoltei oameni împotriva conducerii PSD și a modului în care au fost organizate alegerile europarlamentare în diaspora. 

În municipiul Buzău, Alianţa USR PLUS a obţinut 24,06% din voturi, urmată de PSD cu 23,09%, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei municipale a PSD, primarul oraşului, Constantin Toma.

"Este o diferenţă de numai 507 voturi, dar este cu atât mai surprinzător cu cât organizaţia lor din Buzău este foarte mică, practic nu au făcut campanie electorală, este un vot al revoltei oamenilor împotriva conducerii partidului şi a slabei organizări a alegerilor din străinătate, dar este un vot al tinerilor de care trebuie să ţinem cont, pentru că poporul român este un popor inteligent şi trebuie să credem în inteligenţa lui, chiar dacă la nivel de judeţ PSD a câştigat confortabil", a spus Constantin Toma, potrivit Agerpres. 

Însă, la nivelul întregului județ, se pare că nu a fost dat votul de revoltă, ci doar în municipiu. 

La nivelul judeţului Buzău, după numărarea parţială a voturilor, PSD deţine primul loc, cu un procent de 33,4%, urmat de PNL cu 22%, USR PLUS cu 14,4%, Pro România cu 11%, ALDE cu 6,7% şi PMP cu 5,2%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel