Ficeac: Frica, cel mai puternic sentiment uman exploatat în tehnicile de manipulare
„Zilnic, suntem agresaţi de manipulări, trebuie să judecăm cu mintea noastră", a spus Bogdan Ficeac.
„Spre exemplu, în cazul pandemiei COVID, cel mai corect este să ne luăm informaţiile de care avem nevoie de la medici, şi nu de pe toate site-urile dubioase”, a spus Bogdan Ficeac la emisiunea „Voi cu Voicu” de la Antena 3.
„Să gândeşti cu mintea ta, să-ţi iei informaţii din cât mai multe surse, să-şi aduni materialul de bază de unde să iei şi cele mai bune decizii şi să ai o minimă grijă faţă de tine şi de cei din jur. (...) Metoda ca să nu te laşi manipulat este să reacţionezi raţional, nu emoţional. Manipularea îi afectează cel mai mult pe cei care nu dau curs gândirii critice. Şi frica este cel mai puternic sentiment uman exploatat în tehnicile de manipulare”, a mai spus Bogdan Ficeac.
Coronavirus, bilanț România. 591 de cazuri noi și 15 decese în ultimele 24 de ore
Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.090.408 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.051.800 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 591 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 49 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până sâmbătă, 34.403 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 20.08.2021 (10:00) – 21.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 15 decese (8 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Alba, Bacău, Călărași, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vrancea șu Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 la categoria peste 80 de ani.
14 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.216. Dintre acestea, 182 sunt internate la ATI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News