Fetiţă ucisă în Dâmboviţa. Arhiepiscopul Târgoviştei, mesaj pentru autorităţi
Arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon, a transmis luni un mesaj de condoleanţe după moartea fetei de 11 ani din Gura Şuţii în care arată şi că autorităţile trebuie să depună eforturi pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă, astfel încât astfel de fapte să nu se mai întâmple.
'Am aflat, cu profundă tristeţe, de moartea violentă a tinerei Mihaela Adriana Feraru, din Comuna Gura Şuţii, din Arhiepiscopia Târgoviştei. Asasinarea acestei tinere reprezintă un caz de o gravitate extremă, mai cu seamă că, în ultima vreme, am tot auzit din mass-media de astfel de cazuri, întreaga noastră comunitate fiind tulburată şi mâhnită de aceste fapte strigătoare la cer', se arată în mesajul arhiepiscopului Târgoviştei.
"Autorităţile trebuie să ia măsuri"
În acelaşi mesaj se mai spune şi că autorităţile trebuie să ia măsuri astfel încât astfel de fapte să nu mai aibă loc.
'Autorităţile competente trebuie să depună eforturi susţinute şi credibile pentru a asigura un climat de ordine şi de siguranţă, pentru ca în comunitatea noastră astfel de fapte să nu se mai repete niciodată, deoarece fundamentul bunei dezvoltări a lumii noastre depinde în mod direct de asigurarea dreptului fundamental la existenţă şi de protecţia vieţii umane', transmite arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei.
Totodată, acesta mai arată că toţi avem responsabilitatea de a oferi protecţie copiilor, ei reprezentând cea mai de preţ comoară a Bisericii, a naţiunii şi lumii noastre. 'Suntem alături de familia greu încercată, asigurându-o de întreaga noastră compasiune, tot sprijinul şi solidaritatea noastră, cum altfel suntem alături faţă de întreaga comunitate din Comuna Gura Şuţii şi ne manifestăm speranţa că astfel de cazuri nu se vor mai repeta, niciodată, nicăieri, în ţara noastră. Dumnezeu să o primească în lumina şi iubirea Sa pe tânăra Mihaela Adriana, iar familiei să-i ofere, din belşug, balsamul milostivirii Sale!', se mai arată în mesajul arhiepiscopului Nifon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News