Festivalul de Teatru "Toma Caragiu" va debuta miercuri la Ploieşti
Prima ediţie a Festivalului de Teatru "Toma Caragiu" din Ploieşti se va desfăşura în perioada 9-13 noiembrie, cu o selecţie din cele mai valoroase spectacole româneşti din ultimul deceniu, semnate de regizori ca Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Horaţiu Mălăele şi Victor Ioan Frunză.
Organizat de Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, Primăria Municipiului Ploieşti şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, festivalul îşi propune să reunească cele mai valoroase şi longevive spectacole româneşti ale ultimului deceniu, informează Mediafax.
Selecţia spectacolelor din acest an a fost realizată de renumitul critic de teatru şi om de televiziune Marina Constantinescu.
Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu va deschide miercuri, de la ora 21.30, prima ediţie a Festivalului de Teatru "Toma Caragiu" de la Ploieşti, printr-o reprezentaţie specială a spectacolului "Electra" în regia lui Mihai Măniuţiu.
Considerat unul dintre cele mai bine cotate spectacole româneşti din ultimii zece ani, "Electra" lui Măniuţiu a mai avut reprezentaţii în Ungaria, Cipru, Belgia, Muntenegru, Portugalia, Franţa, Israel, Turcia, Coreea de Sud şi în Spania, unde în 2008 a câştigat trei premii la Festivalul de Teatru Clasic de la Mérida: premiul pentru cea mai bună dramaturgie, premiul pentru cel mai bun montaj, ambele pentru Mihai Măniuţiu, şi premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru Mariana Mihu (Electra).
Festivalul include producţii ale mai multor instituţii teatrale din Capitală: "Inimă de câine", după Mihail Bulgakov, regia Yuri Kordonski, Teatrul Naţional Bucureşti, "Revizorul" de N.V. Gogol, regia Horaţiu Mălăele, Teatrul de Comedie, "Gaiţele" de Al. Kiriţescu, regia Alexandru Dabija, şi "Joi.mega.joy" de Katalin Thuroczy, regia Radu Afrim, Teatrul Odeon, "Căsătoria", de N.V. Gogol, regia Yuri Kordonski, Teatrul Bulandra, "Absolut!" după "Ivan Turbincă" de Ion Creangă, one-man show Marcel Iureş, regia Alexandru Dabija, şi "Jocuri în curtea din spate" de Edna Mazya, regia Bobi Pricop, Teatrul Act, "Furtuna" de William Shakespeare, regia Victor Ioan Frunza, Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News