Festivalul „Acasă peste Prut”. Cooperare transfrontalieră pentru valorificarea patrimoniului cultural în Galați și Hîncești (Republica Moldova)
Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați organizează în perioada 6-8 octombrie 2023 Festivalul „Acasă peste Prut”.
Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați organizează în perioada 6-8 octombrie 2023 Festivalul „Acasă peste Prut”, o manifestare etnoculturală complexă care își propune să creeze un prilej de exprimare a datinilor și obiceiurilor străvechi într-un mod nou, pentru a valorifica și prezenta tot ce au România și Republica Moldova mai trainic și autentic în arta tradițională a generațiilor trecute. Astfel, pe lângă reprezentanții satelor și ansamblurilor folclorice locale, vor fi prezenți la Galați și iubitori ai obiceiurilor strămoșești de peste Prut, din Republica Moldova.
„Stimulați de bogăția fără egal a acestor datini în spațiul moldovenesc, organizatorii festivalului țintesc promovarea și evidențierea acestor valori locale și de peste hotare. În consecință, Festivalul „Acasă peste Prut” va lua forma unui alai al satelor pe străzile orașului Galați, adus în scenă într-o atmosferă de sărbătoare, animat de cântece și dansuri populare, iar spre încântarea publicului, printre cei prezenți la festival, se vor număra și mult-iubiții meșteri populari.
Evenimentul face parte din seria de activități culturale organizate în cadrul proiectului „TRECUTUL ARE UN NOU VIITOR” – Cooperare transfrontalieră pentru valorificarea patrimoniului cultural în Galați, România, și Hîncești, Republica Moldova, finanțat prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 și implementat de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Galați prin Consiliul Județean Galați, în calitate de beneficiar lider, împreună cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, România, Consiliul Raional Hîncești și Primăria Comunei Mereșeni, raionul Hîncești, Republica Moldova.
Detalii referitoare la locul și ora desfășurării evenimentului vor fi disponibile pe site-urile www.ccdj.ro și www.cjgalați.ro”, arată organizatorii într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News