Fermierii, obligați să nu streseze porcii
Potrivit unui proiect de ordin al Autorității Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), fermierii vor fi obligați să asigure liniștea în apropierea spațiilor de creștere a porcilor, iar în interiorul adăposturilor să nu existe curenți de aer, în timp ce luminozitatea să fie de minimum 40 de lucși timp de opt ore pe zi.
Fermierii vor fi obligați, potrivit noului proiect de act normativ, să nu ”streseze” porcii cu zgomote mai puternice de 85 de decibeli, iar zgomotele constante sau bruște în zona în care aceștia ”sunt cazați permanent” să fie evitate.
Totodată, în adăposturile destinate suinelor, volumul de aer circulant trebuie să se încadreze în anumite intervale, în funcţie de vârsta porcului şi de anotimp, fără ca animalele să fie supuse unor curenți de aer care să le pună sănătatea în pericol.
De asemenea, instalaţiile de adăpare şi hrănire trebuie să fie proiectate, construite şi amplasate astfel încât să fie reduse la minimum riscul de contaminare a apei, "efectele dăunătoare ale competiţiei dintre animale" și să nu producă "suferinţe inutile" sau vătămări corporale animalelor.
Noile norme privind asigurarea unui microclimat optim suinelor în spațiile de creștere industrială, prevăd ca, pe timpul verii, umiditatea relativă în spațiul de creştere a porcilor să fie mărită artificial cu ajutorul pulverizatoarelor amplasate pe plafon, iar nivelul noxelor din adăpost nu trebuie să depăşească 15 mg/m3.
Direcțiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, precum și cea a municipiului București, vor avea obligația de a verifica respectarea măsurilor specificate în ordin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News