Data publicării:

Fermierii germani avertizează că mâncarea va deveni extrem de scumpă. Actualele creșteri de prețuri sunt doar începutul unei inflații paralizante

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Fermierii din Germania avertizează că prețul mâncării va deveni extrem de mare, pe măsură costul vieții devine tot mai mare.

Pe măsură ce criza costului vieții se adâncește în toată Europa, consumatorii din Germania au fost avertizați de Asociația Fermierilor din Hesse că alimentele vor deveni în curând extrem de scumpe în țară.

La Ziua fermierilor din Alsfeld, președintele asociației, Karsten Schmal, a explicat că acele creșteri de costuri din lanțul de comercializare ar trebui să fie transmise consumatorilor. Motivul pentru creșterea așteptată a prețurilor este în principal creșterea fulgerătoare a prețurilor la energie, combustibil, îngrășăminte și logistică.

Potrivit ultimelor cifre ale autorității de statistică Eurostat, prețurile alimentelor din Germania au crescut cu 8,5% în aprilie față de aceeași lună a anului trecut, dar experții au avertizat că acesta va fi doar începutul unei inflații paralizante.

CITEȘTE ȘI   -   EXCLUSIV  Crize accentuate cu ”mâna”? Se investesc miliarde pentru a se închide unități de producție. Ben Oni Ardelean: Nu sunt teorii ale conspirației…

Mulți crescători de animale din mediul rural își închid afacerile

Schmal și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la consecințele oricărui embargou asupra gazelor împotriva Rusiei. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, Schmal ar cere să se creeze o capacitate de producție adecvată pentru îngrășămintele cu azot, deoarece fermierii nu pot menține producția agricolă fără acestea. El a cerut înființarea unei „rezerve naționale de îngrășăminte”. Fără aceasta, ar trebui să fie așteptate recolte semnificativ mai mici în cazul unei întreruperi a furnizării de gaze de anul viitor.

Crescătorii de porci și bovine au avut de suferit și din cauza creșterii costurilor cu energie, multe companii trebuind să se închidă, o realitate despre care președintele fermei din Hesse a avertizat că ar fi fatală pentru asigurarea unei aprovizionări regionale cu carne. Acesta a cerut autorităților să ia măsurile necesare pentru a conserva industria, conform RMX.

CITEȘTE ȘI   -  Discurs la Consiliul de Securitate al ONU: Omenirea mai are rezerve de grâu pentru doar 10 săptămâni

Criza cerealelor. Negocieri între Turcia, Ucraina și Rusia pentru deschiderea unui coridor prin strâmtoarea Bosfor

 

Negocierile dintre Turcia, Rusia şi Ucraina se desfășoară cu scopul de a deschide un coridor prin strâmtoarea Bosfor pentru a exporta cerealele din Ucraina, a spus un oficial turc de rang înalt sub protecţia anonimatului.

Conform The Guardian, ”Turcia negociază atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina cu privire la exportul de cereale din Ucraina”, a declarat oficialul turc de rang înalt. Un coridor destinat exportului de cereale ar urma să fie deschis din Turcia, aşadar a existat o cerere astfel încât aceste cereale să ajungă pe pieţele vizate”, a spus oficialul.

Acesta a precizat că ”Negocierile sunt încă în desfăşurare”.

Alte surse au confirmat că Turcia este în negocieri pentru expedierea cerealelor din Ucraina. Deşi e membră NATO, Turcia a fost percepută ca fiind mai ”neutră” decât alţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice, a spus o altă sursă.

”Turcia este pregătită să contribuie la un fel de proces de monitorizare a acestor exporturi din Odesa prin Marea Neagră, deoarece Turcia deţine în mod tradiţional foarte multă putere în Marea Neagră şi este dispusă să ajute”, a mai menționat un alt oficial turc de rang înalt, conform sursei citate (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel