Data publicării:

Fenomen neobișnuit la Arad. Mai multe vârtejuri au ridicat flăcările incendiilor și au propagat focul / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Un fenomen neobișnuit a fost filmat pe un câmp din Arad.

Imagini mai puţin obişnuite au atras atenţia, vineri, 8 iulie, în judeţul Arad. În jurul orelor amiezii, vârtejuri de vânt puternic au ridicat pământul la cer, transformându-l în nori negri de praf care se roteau cu viteză. La un moment dat, a părut că „tornada” se desprinde de sol, pentru ca apoi să se risipească. Au fost sesizate 3-4 astfel de fenomene între orele 11 şi 15, între localităţile Horia şi Şiria.

Deşi s-au format pe câmp şi, teoretic, nu ar fi produs stricăciuni, practic au provocat pagube. Pentru că tocmai la momentul formării „tornadelor”, în zona respectivă avea loc un incendiu în lanurile de grâu. Vârtejurile de vânt au ridicat scânteile şi cenuşa fierbinte, purtându-le spre alte culturi sau mirişti uscate, făcând ca acestea să se aprindă una după alta. (Şi) din acest motiv s-a propagat atât de rapid şi pe o suprafaţă aşa de mare incendiul dintre Horia şi Vladimirescu. Flăcările au distrus aproximativ 30 de hectare de grâu și 50 de hectare de miriște, scrie Aradon.

Dezastru pe două insule grecești. Vremea a făcut ravagii: Noroiul a inundat stațiunile, drumurile de acces s-au surpat

Pagubele mari au fost cauzate pe insulele grecești Skopelos și Skyros. Drumurile au fost inundate cu apă și noroi, iar oamenii au rămas captivi în diferite zone, alertând autoritățile locale, care s-au luptat pentru siguranța turiștilor și localnicilor. 

Fenomenele meteorologice severe au fost observate încă de la amiaza zilei de sâmbătă în Skyros. Nu puține străzi și alei au fost inundate pe insulă, scrie eviathema.gr, citată de forecastweather.gr. 

Municipalitatea din Skyros a anunțat: ”Stimați cetățeni, fenomenele meteorologice severe care ne afectează deja insula de aseară (sâmbătă) vor continua și în următoarele ore în urma informațiilor de la Serviciul Meteorologic.”

”Toți rezidenții și vizitatorii Insulei sunt rugați să fie deosebit de atenți și să evite deplasările inutile, precum și înotul pe plaje în timpul fenomenelor. Protecția Civilă a Municipiului Skyros este în alertă” au mai anunțat oficialii. 

Mecanismul de Protecție Civilă din Regiunea Greciei Centrale a încercat, încă de la primele ore de la producerea fenomenelor, susținând activitatea Autorității Municipale, Forțelor de Securitate și Forțelor Armate să ofere ajutor zecilor de turiști, în efortul de recuperare al accesului la multe tronsoane ale reţelei de drumuri (vezi imaginile AICI).

Ploaie torenţială în Skopelos, drumuri „dispărute”

Ploi torenţiale au căzut și în Skopelos de aseară şi până astăzi la ora 19. Drumurile de pe insulă au fost distruse, provocând pagube de câteva sute de mii de euro, relatează magnesianews.gr.

Potrivit viceprimarului Aristidis Voulgaris, drumurile rurale au fost distruse în toată insula, precum și drumurile forestiere, în timp ce apa a transportat moloz pe drumurile satelor Skopelos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel