Data publicării:

Femeile voluptuoase nasc copii mai inteligenţi. Cum e posibil

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Femeile voluptuoase nasc copii mai inteligenţi susține un nou studiu.

Alegeri prezidentiale 2024

Femeile voluptuoase nasc copii mai inteligenţi, iar rezervele de grăsime de pe coapsele şi fesele acestora sunt necesare pentru dezvoltarea creierului bebeluşilor lor, susţin cercetătorii americani, potrivit dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că ţesutul adipos contribuie în mod direct la dezvoltarea cerebrală în perioada de alăptare, iar posteriorul femeii reprezintă o rezervă de nutrienţi vitali, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Pittsburgh.

Aceştia au adăugat că femeile cu depozite mari de grăsime în zonele coapselor şi a feselor dau naştere unor copii mai inteligenţi.

Mai mult, în condiţiile în care corpul femeilor a evoluat astfel încât să poată depozita grăsimi, savanţii cred că acest lucru poate explica de ce unele femei reuşesc foarte greu să scape de depozitele adipoase de pe picioare şi fese.

"Grăsimea din aceste zone este un depozit pentru dezvoltarea ulterioară a creierului copilului", a declarat Will Lassek, specialist în sănătate publică la universitatea amintită.

Descoperirile sunt publicate în cartea lui Lassek, "Why women need fat" ("De ce au nevoie femeile de grăsime", n.r.), şi explică în amănunt diferenţele fundamentale dintre silueta masculină şi cea feminină, potrivit cercetătorului.

În trecut s-a dovedit că bărbaţii slăbesc mai repede decât femeile, diferenţele fizice şi psihologice contribuind la discrepanţe uriaşe între cele două sexe.

"Hormonul masculin testosteron şi cel feminin, estrogen, controlează distribuţia depozitelor de grăsimi la pubertate şi apoi de-a lungul întregii vieţi", a declarat doctorul Philip McTernan, profesor specializat în diabet şi metabolism la Universitatea Warwick.

Citește și: Top cele mai bogate femei din lume: Christy Walton, Yang Huiyan, Liliane Bettencourt, prezente în clasament 

"Femeile tind să aibă o siluetă în formă de pară, cu grăsimea depunându-se în regiunea coapselor, în timp ce în cazul bărbaţilor grăsimea este depozitată mai degrabă central, în regiunea abdomenului, de unde greutatea poate fi dată jos mai uşor.

Mai mult, estrogenul încurajează depozitarea de grăsimi, în timp ce bărbaţii au mai multă masă musculară, deci un metabolism mai bun, care arde calorii mai repede", a mai spus expertul.

De asemenea, organismul femeilor conţine mai multe grăsimi, circa 20-30%, comparativ cu 9-18% în cazul bărbaţilor. Totodată, organismul va încerca să păstrez acest raport, conform cercetătorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel