Ministrul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este solicitat de către Organizaţia de Femei a Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) să stabilească anual ziua egalităţii salariale în România, potrivit criteriilor aprobate de Comisia Europeană.
"Concret, este vorba despre numărul de zile suplimentare de muncă pe care o femeie trebuie să le facă pentru a câştiga acelaşi salariu, la fel cu bărbatul. Pentru a putea câştiga ce au câştigat bărbaţii în 2011, femeile sunt nevoite să muncească mai mult: tot anul 2011 plus două luni din anul 2012", a declarat preşedintele Organizaţiei de Femei a UNPR, deputatul Maria Eugenia Barna, informează Agerpres.
Potrivit comunicatului, iniţiativa UNPR vine în concordanţă cu politicile Uniunii Europene pentru a conştientiza necesitatea eliminării diferenţelor salariale discriminatorii între bărbaţi şi femei. Majoritatea statelor europene marchează anual acest eveniment, organizând în perioada martie-aprilie campanii de informare şi sensibilizare, în vederea corectării disparităţilor salariale.
"Principiul "remunerare egală pentru muncă egală" reprezintă unul din principiile fondatoare ale Uniunii Europene, fiind inclus în Tratatul de la Roma din 1957. Cu toate acestea, în Uniunea Europeană se înregistrează o diferenţă salarială între bărbaţi şi femei de 17%, în timp ce în România este de 13,5%", menţionează deputatul UNPR.
Valorizarea muncii prestate de femei reprezintă garanţia unei societăţi mai echitabile şi poate face ca economia în ansamblul său să fie mai competitivă, susțin femeile progresiste din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"