Data publicării:

Femeile dintr-o țară vestică iau în greutate de două ori mai mult decât bărbații

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Andres Ayrton)
Sursă foto: Pexels (Andres Ayrton)

Femeile unei țări vestice se confruntă cu o acumulare mult mai mare de kilograme decât bărbații. 

Femeile din America iau în greutate de două ori mai mult decât bărbații în fiecare deceniu, deoarece fac mai puține exerciții fizice și nasc, arată un nou studiu, scrie Daily Mail. Cercetătorii de la Universitatea Brigham Young (BYU), din Provo, Utah, au descoperit că o femeie obișnuită pune în medie 5,4 kilograme la fiecare 10 ani, comparativ cu doar 2,5 kilograme pentru un bărbat obișnuit.

Oamenii de știință au spus că mai puțin timp petrecut în sala de sport sau afară în rândul femeilor ar putea fi în spatele creșterii mai rapide în greutate. De asemenea, ei dau vina pe sarcină, indicând un studiu olandez care a descoperit că femeile s-au îngrășat între 1,5 și 2 kilograme după fiecare copil.

70 de milioane de adulți obezi

Aproximativ patru din zece - sau 70 de milioane de adulți americani sunt obezi, sugerează cifrele oficiale. Unele studii sugerează că femeile sunt mai predispuse să se încadreze în categoria obezilor decât bărbații, altele sugerând că există o mică diferență între cele două.

În studiul BYU, publicat în Journal of Obesity, oamenii de știință au monitorizat un eșantion reprezentativ la nivel național de 13.000 de adulți americani, aproximativ jumătate din grup fiind femei. Le-au urmărit greutatea timp de zece ani, până în 2018. Rezultatele au arătat că greutatea unei femei a crescut cu aproximativ 10% la fiecare deceniu, în medie. Dar în rândul bărbaților a crescut cu doar 3,8% în aceeași perioadă de timp.

Dr. Larry Tucker, un expert în știința exercițiilor fizice, care a condus studiul, și colegii săi au spus că femeile ar putea lua mai mult în greutate, deoarece fac mai puține exerciții fizice. În lucrare, ei au scris: „mai multe studii indică faptul că femeile tind să fie mai puțin active din punct de vedere fizic decât bărbații”.

Pentru a susține acest lucru, au făcut referire la un studiu la nivel național din 2009, care a constatat că nivelurile de exerciții fizice erau ”substanțial mai mari” în rândul bărbaților.

Te-ar mai putea interesa și: Copiii, victime sigure ale schimbările climatice. Sunt afectați chiar înainte de a se naște - Studiu

Sarcina ar putea fi de vină pentru acumularea de kilograme

Echipa a sugerat, de asemenea, că sarcina ar putea fi de vină, făcând referire la un studiu olandez din 2019, care a constatat că femeile au luat aproximativ 1,5 până la 2 kilograme după nașterea unui copil și un studiu australian din 2014 care a legat, de asemenea, nașterea de creșterea în greutate. Dar oamenii de știință au avertizat, totuși, că alte lucrări nu au găsit aceeași asociere.

În general, studiul a mai constatat că aproximativ jumătate dintre adulții americani și-au văzut greutatea crescută cu cinci procente în decurs de un deceniu.

O altă treime a crescut cu 10 la sută, iar o cincime a văzut o creștere cu 20 la sută sau mai mult. Studiul a constatat că oamenii aveau mai multe șanse să se îngrașe atunci când erau tineri sau de vârstă mijlocie. Dar, odată ce au îmbătrânit, mult mai mulți își mențineau greutatea sau pierdeau kilograme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel