Data publicării:
Femeie, VĂDUVĂ în urma COVID, detaliu sfâșietor. Cum au reacționat COPIII. "A urcat în salvare și de atunci NU ne-am mai văzut"
O femeie, rămasă văduvă din cauza COVID-19, a făcut mărturii sfâșietoare despre lupta soțului ei cu boala.
Ministerul Afacerilor Interne a realizat un videoclip emoţionant în care prezintă poveştile mai multor români care au avut de suferit din cauza pandemiei de COVID-19. În clip apare o femeie al cărei soț a fost ucis de virusul nemilos.
Mărturia cutremurătoare a femeii rămase văduvă. "Pentru prima dată l-am văzut tremurând"
"A urcat în salvare și de atunci nu ne-am mai văzut... Am chemat salvarea, a vrut să-și ia rucsacul cu care a fost la Olimpiada de Informatică, pentru că era inspector de informatică, tableta, o carte, o iconiță, lucrușoarele lui de care nu se despărțea... Pentru prima dată l-am văzut tremurând.
A luptat foarte mult să trăiască, merita să trăiască, pentru că era un om puternic. Ne rugam toți pentru ca George să lupte în continuare, să nu plece atât de repede dintre noi... nedrept! Îmi spunea că nu-și mai poate controla corpul, că e din ce în ce mai rău. Eu îi sunt datoare soțului meu. Nu știm cât de ușor a luat virusul, nu știm de unde l-a contractat. Dar aș vrea să știe toată lumea că trebuie să se protejeze mai bine, să aibă grijă mai mult unii de alții", a spus Florentina.
Cum i-a pregătit pe copii pentru vestea tragică
"I-am pregătit pe copii pentru o veste bună sau pentru o veste rea și băiețelul chiar mi-a spus: Mama, să știi că tata e îngeraș. Când bate vântul ne aduce mai mult suflet din partea lui, ia când vin norii, băiatul meu are o imaginație foarte bogată și spune: Vin norii dinspre tata. Vine curcubeul de la tata, ploaia la fel. El își imaginează că acolo sus e o lume a sufletelor, ceea ce cred că este salvator în momentul ăsta", a completat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News