"Femeia păianjen" Aries Susanti Rahayu a doborât recordul mondial la viteză de căţărare
Indoneziana Aries Susanti Rahayu, supranumită "Femeia păianjen", a doborât recordul mondial la viteză de căţărare, reuşind să escaladeze un perete de 15 m în mai puţin de şapte secunde, informează cotidianul The Guardian.
Rahayu, în vârstă de 24 ani, a realizat această performanţă cu ocazia Cupei Mondiale de escaladă sportivă desfăşurată la Xiamen (China), unde a cucerit medalia de aur.
Ea a fost cronometrată în 6,995 secunde, devenind prima femeie care a reuşit să coboare sub şapte secunde, după ce a învins-o în finală pe chinezoaica Song Yilin, fosta deţinătoare a recordului mondial (7,101 sec, în aprilie).
Proba de viteză este una dintre cele trei probe de escaladă sportivă care îşi vor face debutul al Jocurile Olimpice de la Tokyo, din anul 2020.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News