FED CUP. Andreea Mitu - Eugenie Bouchard. VICTORIE FABULOASĂ
Echipa feminină de tenis a României conduce Canada cu scorul de 2-1, după victoria reușită de Andreea Mitu în fața numărului 7 mondial, Eugenie Bouchard, cu 4-6, 6-4, 6-1, duminică, la Montreal, în meciul de baraj pentru Grupa Mondială a Fed Cup.
Mitu, numărul 104 mondial, a reușit cea mai mare victorie a carierei sale, și a adus un punct foarte important echipei noastre, care poate fi decisiv pentru soarta confruntării. Bouchard a pierdut ambele partide din această confruntare, după ce sâmbătă a fost întrecută de Alexandra Dulgheru cu 6-4, 6-4.
Andreea Mitu a înlocuit-o forțat pe Irina Begu, accidentată în timpul meciul de sâmbătă cu Francoise Abanda, însă a făcut un meci perfect, câștigând împotriva tuturor calculelor, după o oră și 58 de minute.
În primul set cele două jucătoare au mers cu serviciul până la 3-2, când Bouchard a reușit break-ul, dar Mitu a replicat imediat, egalând la 4-4. Bouchard a preluat conducerea cu 5-4, iar apoi a reușit să își adjudece setul pe serviciul româncei, cu 6-4, după 40 de minute.
Mitu a început excelent manșa secundă și a condus cu 2-0, Bouchard a revenit și a egalat, a condus cu 3-2 și 4-3, dar Andreea a jucat din ce în ce mai bine, cu tot mai multă încredere, a egalat (4-4), a reușit un break pentru 5-4, și a luat setul cu 6-4, după ce a salvat patru mingi de 5-5.
În decisiv, Andreea Mitu s-a desprins la 2-0, Bouchard a reușit să își ia o dată serviciul, după care au urmat două ghemuri albe pentru jucătoarea noastră, care a încheiat setul cu un sec 6-1.
Mitu a reușit cinci ași în acest meci (Bouchard doar unul), a comis 7 duble greșeli (Bouchard 8), a fost net superioară la loviturile directe câștigătoare (31-12), comițând și mai multe erori neforțate (36-28).
România mai are nevoie de un singur punct din cele două meciuri rămase de disputat, Alexandra Dulgheru — Francoise Abanda și cel de dublu, Gabriela Dabrowski/Sharon Fichman — Andreea Mitu/Raluca Olaru, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News