FC Barcelona în pragul unei mutări de 10 milioane de euro
Cea mai bună echipă din lume se pregateşte să facă o mutare incredibilă care îl face pe Mourinho să strige: "Asta e bișniță în toată regula". Jucătorul lui Chelsea, Oriol Romeu, poate ajunge la Valencia, dar culmea, de la Barcelona.
Autor: Cosmin Bidileci
După ce David Albelda (35 de ani) a anunţat că are de gînd să se retragă le-a cerut oficialilor Valenciei să încerce să ii caute mai repede un înlocuitor. Astfel, Oriol Romeu intră în planurile "liliecilor", dar printr-o mega inginerie financiară.Acum mai bine de un an, Chelsea l-a cumpărat pe Oriol de la Barcelona, dar cu o clauză de 'răs'cumpărare de 15 milioane de euro. Cei de la Valencia nu doresc să negocieze direct cu magnatul rus Abramovich, finanţatorul lui Chelsea şi astfel apelează la catalani pentru a activa această clauză, pentru ca, mai apoi, să negocieze între ei.
Barcelona s-ar putea folosi de această inginerie pentru a câştiga cel puţin 10 milioane de euro, fără ca jucatorul să evolueze vreun minut pentru formaţia catalană. Şefii echipei catalane au lăsat de înteles că nu se gândesc pentru moment să facă vreo mutare în acest sens, dar un preţ bun oferit de cei de la Valencia, i-ar putea convinge să facă această mutare, potrivit sport.ro
Oriol Romeu Vidal este un mijlocaş defensiv născut pe 24 septembrie 199 în Ulldecona , Tarragona , Catalunia , Romeu a ajuns în academia de tineret a Barcelonei în anul 2004, de la vecinii RCD Espanyol și a progresat prin intermediul academiei de tineret a clubului . El a fost manageriat de Joseph Guardiola care l-a ajutat în prima sa apariție la seniori într-un amical împotriva echipei kuveitiene Kazma Sporting Cub.
Romeu este unul din tinere talente ale fotbalului spaniol şi are un viitor promiţător care îl aşteaptă.
Jucătorul lui Chelsea reuşeşte să adune meciuri bune în Premier League, astfel valoarea sa pe piaţa transferurilor este într-o continuă ascensiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News