Data publicării:
• Fără penali, la... Parchet. Rădulescu: 500.000 de semnături false
Social-democratul Cătălin Rădulescu, chestor al Camerei Deputaţilor, a declarat miercuri că peste 500.000 de semnături pentru iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" au fost descoperite ca fiind false de către Secretariatul General.
"În urma probelor evidente şi în urma verificărilor făcute de Secretariatul General al Parlamentului timp de trei - patru luni, deci o muncă efectivă, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a fost sesizat vizavi de aceste aspecte care au natură penală. Ceea ce am făcut noi în Biroul permanent a fost ca să cerem reprezentantului USR din Biroul permanent să facă ceea ce cer ei de vreo doi ani de zile, şi anume să accepte ca aceste liste să fie verificate de Parchetul General în urma unei plângeri penale şi, dacă Parchetul General şi procurorii vor decide că nu sunt probe care să ateste că au fost falsificate semnăturile, atunci este foarte bine, dar dacă procurorii vor constata acest lucru va fi foarte grav.
Reprezentantul USR nu a mai fost de acord şi a cerut numai către CCR să fie trimise aceste liste. Prin vot s-a decis că va pleca instant atât către CCR, dar şi către Parchetul General în urma plângerii penale pe care probabil o va semna domnul vicepreşedinte Iordache în numele Biroului permanent, urmând ca procurorii să decidă", a afirmat Rădulescu, după şedinţa Bp al Camerei Deputaţilor, precizând că peste 500.000 de semnături au fost descoperite ca fiind false.
Ce acuză parlamentarul social-democrat
„Multe, peste 500.000 - 600.000. Dacă erau două, trei, 10 semnături, înțelegeam să facem discuția asta. Dar devin penibili, pentru că la 600.000 de semnături deja este o chestiune gravă. O să vedeți că sute de primării au arătat aceste lucruri. Primarii au arătat că erau sute și sute și sute de semnături care nu existau, erau falsificate, dintre ei, câțiva au făcut și plângeri penale”, a declarat Cătălin Rădulescu.
"Există plângeri penale făcute de foarte mulţi primari din ţară"
El a arătat că împotriva propunerii din Biroul permanent a votat reprezentantul USR, iar liberalii s-au abţinut de la vot. "Penalii strigă penalii. Atât USR cât şi PNL au plângeri penale şi începerea urmăririi penale pe tot ce înseamnă finanţările ilegale, la cererea AEP, nu a partidelor. Aceste dosare sunt depuse de vreo câteva luni de zile, procurorii se pare că nu sunt interesaţi, atunci când AEP face plângere, să verifice rapid aceste plângeri. Iată că penalii care strigă (...) ar trebui să îşi dea demisia, pentru că, dacă dânşii sunt penali, aşa cum ne acuză pe noi, ar trebui să îşi dea demisiile dânşii. Există plângeri penale făcute de foarte mulţi primari din ţară, depuse la parchetele din zonele respective, dar şi la Parchetul General, privind suspiciunile de fraudare a listelor pe care aceşti colegi din USR le-au depus la Parlament. (...) Există mediatizarea convorbirilor unor membri marcanţi din USR care îşi spuneau cum să falsifice semnăturile şi câte semnături trebuie falsificate. Eu nu ştiu dacă Parchetul s-a autosesizat", a susţinut deputatul.
Vezi şi: Vorbește LIVE cu astrologul DCNews. Trimite-i întrebările aici
Dide, din copac, a învins Jandarmeria. Val de plângeri penale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News