Data publicării:

Familie cu 8 copii s-a mutat în casă nouă

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

De 5 ani, DIN SUFLET, PENTRU SUFLET, Ştefan Florescu sprijină familiile cu venituri mici şi cu mulţi copii din Sectorul 6, care nu au o locuinţă deasupra capului şi nici condiţii normale de trai.

Este şi cazul familiei Calotescu, o familie cu 8 copii, greu încercată de soartă, care a locuit până de curând într-un container, amplasat în Cartierul Giuleşti. Ani de zile au trăit în condiţii greu de imaginat, fără curent electric, fără apă curentă şi fără căldură. Copiii, cu rezultate excelente la învăţătură, îşi făceau temele la lumina lumânării, pe aceiaşi măsuţă mică pe care şi mâncau.

Cu ajutorul lui Ştefan Florescu, situaţia lor s-a schimbat, pentru că, vineri, 9 martie a.c., acesta i-a condus pe membrii familiei Calotescu la noua locuinţă pe care le-a pus-o la dispoziţie. Este vorba de un apartament de 2 camere, decomandat, situat în apropierea Pieţei Gorjului, pe care Ştefan Florescu l-a mobiliat în totalitate. Baia şi bucătăria au fost complet utilate, beneficiind de toate dotările necesare.

De asemenea, micuţii au primit din partea Preşedintelui Fundaţiei DIN SUFLET, PENTRU SUFLET produse alimentare, dulciuri, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, rechizite şi jucării.

„M-a impresionat acest caz într-o mare măsură. Iniţial, familia Calotescu m-a contactat la sediul Fundaţiei, solicitându-mi ajutorul, prin a le pune la dispoziţie o locaţie pe care să îşi poată amplasa baraca, deoarece nu mai puteau rămâne pe terenul din cartierul Giuleşti. Atunci i-am cunoscut şi pe copii şi am fost efectiv marcat de faptul că în secolul XXI, nişte micuţi sunt nevoiţi să trăiască în asemenea condiţii şi să se confrunte cu situaţii greu de imaginat chiar şi pentru un adult. M-am decis să le ofer şi lor tot sprijinul meu, aşa cum am făcut-o în multe alte cazuri în care Primăria Sectorului 6 nu şi-a făcut datoria. Familia Calotescu avea prioritate în obţinerea unei locuinţe sociale, dar actuala conducere a Primăriei i-a ignorat, lăsându-i să locuiască în câmp, într-o baracă insalubră. Ştiu că mai sunt oameni care simt şi vor să întindă o mână din suflet acestei familii. Celor care, în funcţie de posibilităţi, doresc să sprijine demersul meu, le stă la dispoziţe contul RO 15 RNCB0066108955100001, deschis la BCR pe numele Calotescu Marian. DIN SUFLET, PENTRU SUFLET, să fim mai buni, să iubim mai mult şi să speram în ziua de mâine!”, a declarat Ştefran Florescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel