Potrivit unui comunicat al Casei Regale, între activităţile Familiei Regale se mai regăsesc 44 de mesaje video ale Custodelui Coroanei şi principelui Radu adresate societăţii româneşti pe teme legate de COVID-19, Crucea Roşie, Fundaţia Regală Margareta a României şi aspecte privitoare la situaţia specială în care s-a găsit societatea românească în anul 2020, dar şi 39 de mesaje scrise, transmise de Majestatea Sa Margareta unor înalţi demnitari ai lumii şi unor instituţii şi organizaţii din ţară, în condiţiile izolării cauzate de COVID-19.
În anul care se încheie, Custodele Coroanei Române a susţinut trei discursuri pe teme legate de România, Uniunea Europeană şi NATO la Comunitatea Democraţiilor din Varşovia, la Colocviul Women Leadership (desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale la Varşovia) şi la Seara Regală pentru Corpul Diplomatic acreditat la Bucureşti.
Şi în acest an, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a fost aleasă cea mai importantă personalitate feminină din România (Forbes România 2020). Potrivit comunicatului, toate vizitele şi toate evenimentele de la reşedinţele regale au fost acoperite financiar din fondurile Majestăţii Sale Custodele Coroanei.
Începând de la prima vizită NATO a Regelui Mihai I în martie 1997, Familia Regală a avut: 11.102 activităţi publice în ţară şi în afara ei, 358 de vizite oficiale sau publice în străinătate, 180 de întâlniri cu şefi de stat sau parlament din lume (129 în străinătate şi 51 la Bucureşti).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă